Scrisoare deschisă adresată preşedintelui CJ Galaţi, Costel Fotea

 

Către Consiliul Județean Galați, în atenția domnului președinte, Costel Fotea

Stimate domnule președinte,

Am constatat cu regret că alocarea fondurilor de către majoritatea din Consiliul Județean, pe care dumneavoastră îl conduceți, se face în continuare în mod discreționar și pe considerente strict politice. Ședința ordinară de repartizare a cotei de 6% din impozitul pe venit către primăriile din județul Galați vine să confirme acest fapt.

Domnule președinte, această practică trebuie să înceteze, iar de banii județului Galați trebuie să beneficieze, în mod corect, toate localitățile, nu doar cele pe care le indicați dumneavoastră și cohorta politică ce vă susține! Prin astfel de practici nu faceți decât să neglijați zeci de mii de gălățeni și problemele comunităților din care aceștia fac parte.

În susținerea afirmațiilor noastre, vă aducem la cunoștință, domnule președinte (poate că nu știți sau nu vreți să știți), că populația municipiului Tecuci este de aproximativ 34.000 de locuitori, iar a orașului Berești este de aproximativ 3.000 de locuitori. Astfel, doar aceste două localități au o populație de aproximativ 37.000 de locuitori. Pentru acești 37.000 de gălățeni, majoritatea din Consiliul Județean formată în jurul PSD Galați a alocat doar 10.000 (ZECE MII) de lei de localitate.

Exemplele pot continua, domnule președinte, pentru că sunt și alte localități în aceeași situație: Liești, Ivești, Barcea, Drăgănești, Ghidigeni, fiecare cu aproximativ 7.000 de locuitori. Aceste localități, chiar dacă au o populație numeroasă, au primit aceeași sumă de 10.000 de lei fiecare.

În schimb, localități precum Șendreni, Vânători, cu aproximativ 5.000 de locuitori, au primit sume de câte 700.000 (ȘAPTE SUTE MII) de lei fiecare, Tudor Vladimirescu a primit 500.000 (CINCI SUTE MII) de lei, Brăhășești a primit 600.000 (ȘASE SUTE MII) de lei. Cu ce sunt ele diferite față de cele care au primit câte 10.000 de lei? Ei bine, acestea au primari PSD.

Din păcate, PSD ne-a dovedit încă o dată că a rămas ancorat în vechile metehne de a-i pedepsi pe cetățenii care nu sunt din localități conduse de ai lor. Consecințele negative ale acestei discriminări bugetare se vor vedea în timp și vor fi resimțite de locuitorii comunităților care au fost ignorate de majoritatea din Consiliul Județean Galați.

Prin această decizie total discriminatorie, PSD și dumneavoastră, domnule președinte, marginalizați aproximativ 30% din populația județului Galați, pentru că, pentru domniile voastre, doar criteriul politic stă la baza repartizării sumelor din bugetul județului.

Noi, consilierii județeni ai PNL Galați, tragem un semnal de alarmă cu privire la modul discreționar și discriminatoriu în care dumneavoastră și gruparea formată în jurul PSD Galați înțelegeți să contribuiți la dezvoltarea unitară a întregului județ.

Toți locuitorii județului Galați au dreptul să beneficieze de fonduri egale sau cel puțin folosindu-se criterii eligibile de repartizare a sumelor, cum ar fi populația fiecărei localități în parte. Prioritatea dumneavoastră ca președinte al CJ Galați ar trebui să fie dezvoltarea județului, nu să identificați noi modalități prin care să îi nedreptățiți pe gălățenii care locuiesc în comunități ce au primari de altă culoare politică, în speță PNL!

Atitudinea arogantă și despotică pe care o afișați în calitate de președinte al Consiliului Județean, precum și refuzul de a consulta consilierii județeni ai PNL Galați cu privire la bugetul județului, împreună cu lipsa oricărei dezbateri publice privind alocarea bugetară, reprezintă acte de sfidare la adresa gălățenilor, dar și un semnal de alarmă asupra incompetenței cu care este dirijată activitatea întregului județ de către dumneavoastră. Județul Galați trebuie să fie condus în mod responsabil, nu în interes politic și de partid de către dumneavoastră și PSD Galați.

Având în vedere toate cele expuse anterior, noi, consilierii județeni ai PNL Galați, vă solicităm public să menționați care au fost criteriile utilizate de dumneavoastră în crearea algoritmului de repartizare a cotei de 6% din impozitul pe venit către TOATE primăriile din subordinea dumneavoastră. Este inacceptabil ca dezvoltarea a aproximativ jumătate din localitățile județului nostru să stea doar în pixul și dispoziția de moment a unui singur om!

 

Grupul consilierilor județeni ai Partidului Național Liberal – filiala Galați

Lider de grup,

Iosif Iulian