Facilități pentru soldații și gradații Armatei României

 

Marți, 29 iunie, în ședința de Guvern a fost aprobată, la propunerea Ministerului Apărării Naționale (MApN), o Ordonanță de urgență pentru modificarea și completarea unor prevederi ale Statutului soldaților și gradaților profesioniști.

Ordonanța de urgență permite soldaților și gradaților profesioniști, în cuantumul și condițiile prevăzute pentru cadrele militare în activitate, justificarea compensației lunare pentru chirie și în situația contractării unui credit ipotecar sau imobiliar destinat achiziționării unei locuințe, se arată într-un comunicat al MApN.

De asemenea, similar cu prevederile stabilite pentru cadrele militare, soldații și gradații profesioniști în rezervă sau scoși din evidențele militare, pensionarii militari care provin din rândul acestor militari, precum și membrii de familie ai acestora, au dreptul la asistență medicală și medicamente, precum și acces în cercurile militare, casele de odihnă, sanatoriile, căminele de garnizoană și alte amenajări recreative sau sportive.