Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor a emis mai multe avertizări valabile începând de astăzi până sâmbătă, 3 iulie 2021.
Sunt vizate scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri pe unele râuri din bazinele hidrografice menţionate, cu posibile depăşiri ale Cotelor de Apӑrare.
Cod Galben
În intervalul 1 iulie, ora 12 – 3 iulie 2021, ora 24, pe râurile din mai multe bazine hidrografice, printre care: Bârlad (judeţele: Neamţ, Iaşi, Vaslui, Bacău, Vrancea şi Galaţi), Prut – afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Drânceni (judeţele: Vaslui şi Galaţi).
Cod Portocaliu
În intervalul 1 iulie, ora 12 – 2 iulie 2021, ora 24, pe râurile din mai multe bazine hidrografice, printre care: Bârlad – sector amonte S.H. Negreşti şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Negreşti (judeţele: Neamţ, Iaşi, Vaslui, Bacău, Vrancea şi Galaţi), Siret – afluenţii mici aferenţi sectorului aval confluenţӑ cu râul Rm. Sӑrat (judeţul Galaţi), Prut – afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Drânceni (judeţele: Vaslui şi Galaţi).
Fenomene hidrologice periculoase se pot produce şi pe afluenții de grad inferior ai râurilor marcate pe hartă.