Sâmbătă, 17 iulie 2021, la Sala Carantina din Brăila s-a desfăşurat Concursul Naţional de Kyokushin Budokai, competiţie patronată de Federaţia Naţională de Kyokushin Budokai.
Clubul Sportiv Vipguard a fost prezent la această întrecere cu un lot de 14 sportivi, practicanţii acestei discipline dovedind încă o dată nivelul ridicat de antrenamente desfăşurate la „Fight Club Academy Tecuci”.
Sportivii antrenaţi de sensei Luis Turcu au obţinut 11 medalii de aur, 5 medalii de argint și o medalie de bronz, în doar trei probe din concurs.
Centura piramidei de K1 – 75 kg, pusă în joc la Brăila, a fost câştigată de Mateo Stoica, instructor la „Fight Club Academy Tecuci”.
Felicitări!
sursa foto: facebook