
Percheziţii domiciliare într-un dosar privind furtul de combustibil. Patru persoane reţinute
Marţi, 21 septembrie 2021, polițiștii din cadrul Serviciului Investigații Criminale Galați au constatat în flagrant sustragerea unei cantități de 350 litri combustibil petrolier (gazolină).
Tot la aceeași dată, beneficiind de sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, Serviciului Criminalistic, Serviciului Acțiuni Speciale, a Poliției Municipiului Tecuci, toate din cadrul IPJ Galați, dar și din cadrul IPJ Vrancea, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Tecuci, au fost puse în executare un număr de nouă mandate de percheziție domiciliară și a nouă mandate de aducere.
Activitățile au fost desfășurate în mediul rural pe raza localităților Munteni, Buciumeni, Țepu și Matca din județul Galați și Homocea din județul Vrancea.
În urma perchezițiilor domiciliare efectuate, a fost identificată cantitatea de aproximativ 6,5 tone de combustibil petrolier.
După administrarea probatoriului în cauză și după audierea celor nouă persoane, care au fost conduse la sediul IPJ Galați, s-a luat măsura reținerii pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, față de patru dintre acestea.
În cursul zilei de astăzi, 22 septembrie 2021, cei patru urmează să fie prezentați la Parchetul de pe lângă Judecătoria Tecuci cu propunere de arestare preventivă.
Cercetările sunt continuate de polițiștii din cadrul Serviciului Investigații Criminale pentru documentarea întregii activități infracționale.


