A băut ca să-şi facă curaj

 

Pentru a-şi face curaj, o iveşteancă a consumat mai mult alcool decât permite legislaţia şi a plecat la drum. A fost surprinsă luni, 11 octombrie a.c., în jurul orei 23.45, la volanul unui autoturism aflat în trafic pe strada Domnească, din municipiul Galați.

Femeia, în vârstă de 21 de ani, din comuna Ivești, a fost oprită pe strada menţionată de către polițiștii Secției 1 Poliție Galați. La controlul documentelor, polițiștii au constatat că aceasta nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

La testarea alcoolscop, a reieşit valoarea de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat. A fost condusă la spital pentru prelevarea de mostre biologice și stabilirea alcoolemiei.

Polițiștii au întocmit dosar penal. Şoferiţa de ocazie este cercetată pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului și conducere fără permis.