Regulamentul privind activităţile de comerţ şi prestări servicii a trecut de etapa dezbaterii publice

 

Marţi, 19 octombrie 2021, la Casa de cultură Tecuci a avut loc dezbaterea publică privind „Regulamentul pentru eliberarea autorizaţiilor de funcţionare pentru activităţi de comerţ şi prestări de servicii din Municipiul Tecuci şi viza anuală a acestora”.

Proiectul de hotărâre a fost publicat pentru consultare pe site-ul oficial al Primăriei. Au fost trimise invitaţii scrise persoanelor juridice, persoanelor fizice şi consilierilor locali.

La întâlnire au participat iniţiatorul proiectului, persoana responsabilă pentru relaţia cu societatea civilă, secretarul general, şefi de servicii şi birouri, Cătălin Dodu, Marius Florea.

La proiectul supus dezbaterii publice a fost înregistrată recomandarea din partea reprezentantul Societăţii Unirea – Cătălin Dodu.

Primarul Municipiului Tecuci, Lucian Costin, iniţiator al proiectului a arătat că prezentul Regulament a fost o necesitate, în condiţiile în care la nivelul municipiului nu există un regulament care să reglementeze activităţile respective.

Reprezentantul Societăţii Unirea SRL – Cătălin Dodu a propus o serie de aliniate la Capitolul „Prestări servicii”, condiţii legale pentru desfăşurarea activităţilor funerare în Municipiul Tecuci.

„Ţinând cont şi de faptul că activitatea autorizată sanitar pentru ridicare defuncţi se desfăşoară non-stop propunem inclusiv modificarea orarului 6 – 22 predefinit în interiorul Regulamentului”, a spus în încheiere Cătălin Dodu.

La rândul său, reprezentantul Societăţii Andra Comexim SRL – Florea Marius a solicitat ca programul de funcţionare pentru evenimente – nunţi, botezuri, cununii, etc. să fie modificat.

Dezbaterea s-a încheiat fără alte sugestii, propunerile prezentate urmând să fie luate în considerare la întocmirea formei finale a proiectului.