Spitalul municipal dotat cu alt aparat de către echipa MTC Tecuci – FOTO

 

În luna septembrie consemnam că Spitalul „Anton Cincu” a fost dotat cu o mașină de sigilat rotativă pentru instrumentar, indispensabilă sterilizării în clinici. Prețul mașinii a fost de 15.552 lei, fiind achiziționată de patronul MTC Construct SRL, Cătălin Pavel.

La începutul lunii octombrie, aceeași firmă a decis că dorește să renoveze și etajul de la Neonatologie și să suporte toate cheltuielile.

 Astăzi, la Neonatologie se dădeau pereții cu var. Au fost montate uși, ferestre, aplicat linoleum antibacterian, s-a aplicat gresie și faianță în băi și spațiile de depozitare, pasul următor fiind de montarea caloriferelor, care sunt deja achiziționate și dotarea băilor. Se speră ca până la finalul lunii noiembrie, constructorul Vila SA să finalizeze lucrarea, costul pentru constructor fiind suportat de Primăria Tecuci.

Apoi, se mobilează toate saloanele cu noua achiziție care deja este comandată și achitată, respectiv 11 paturi mecanice cu saltea pentru mămici și 27 Delux infant cu saltea pentru nou născuți, 17 vestiare, noptiere, costul acestora fiind de 79.000 lei.

 Tot astăzi, s-a primit un aparat de curățat și dezinfectat, cu abur, suprafețe și echipamente, model SP540H de la Tehno Plus Medical București, în urma achiziției făcute de Asociația Balinte Ionela. Valoarea acestui aparat este de 37.830 lei, fiind achitat din sponsorizarea făcută de echipa MTC Construct Tecuci.  Doleanța medicilor de a avea un aparat pentru dezinfecție la Blocul Operator a  ajuns la urechile celor de la MTC și li s-a îndeplinit dorința, ușurându-le munca cadrelor medicale.

A fost bifat un alt gest nobil executat de echipa MTC în fața căruia trebuie să ne înclinăm!

Sunt multe de făcut la Spitalul municipal, având în vedere că după renovarea Neonatologiei urmează etajul, iar persoanele care doresc să se alăture inițiativei sunt mereu binevenite!