A fost o vreme, mărite Ștefan, când te cinsteam pentru vitejia ta, când îți lăudam vrednicia în ode, îți făceam parastase bogate și pline de smerenie, de pietate, de cucernicie. A fost o vreme când îți lăudam dreapta credință, pentru care te-am canonizat și te-am trecut în calendarul credinței noastre străbune, de te prăznuim în fiecare an cu slavă și cu evlavie. A fost o vreme când te-am găzduit, Doamne, trei zile pe movila cea mare a Tecuciului, să-i înmormântezi pe cei căzuți, să refaci neodihna eroilor de la Podul Înalt și să aduci laudă Celui de Sus.
Noi, talpa țării, am fost mereu alături de tine Doamne, am făcut zid în jurul tău și nici o spadă sau săgeată vrăjmașă n-a ajuns până la tine și nu ți-a pricinuit vreo smintire. Te-am apărat Doamne în toate bătăliile ce le-ai purtat pentru neatârnarea țării, am fost alături de tine – ne-am bucurat odată cu tine și am plâns împreună cu tine, atunci când țara a fost în necaz.
Astăzi Doamne, venim iar la tine să ne cerem iertare, căci ceea ce n-au reușit iataganele păgâne la Războieni sau sulițele ungurești la Baia, am făptuit noi, nevolnicii tăi, urmași din Ținutul Tecuciului. Te-am tăiat Doamne în bucăți și te-am transformat în alambice pentru cafea. Inima ta Doamne, care n-a știut ce-i odihna și a bătut în ritmica țării, am pus-o pe tarabă și am livrat-o celui care a dat mai mult. Cine ar fi crezut că brațele tale Doamne, care jumătate de veac n-a lăsat spada din mână, va ajunge în narghilelele ienicerilor de la Stambul?
Între tine și noi s-a căscat o prăpastie și noi nu știm cu ce s-o umplem. Multe lucruri s-au smintit și nu mai sunt la locurile lor. Tu adunai poporul sub un ideal, sub o credință și ne arătai Antaresul, noi îi zburătăcim prin lume și le arătăm Occidentul. În loc să te luăm de baci și de făclier pentru toate veacurile ce vor veni te sacrificăm pe vârtelnița nesăbuințelor noastre, ne amăgim cu idealuri și facem din asta o virtute.
Așteptăm clopotele de la Putna să ne trezească din letargie, dar dangătul lor întârzie și noi băltim în continuare în lehamite și meschinărie. Tu țineai evidența izbânzilor însângerate și a zidirilor mănăstirești, noi luăm ca repere bezmetice și ca îndreptar de viață și destin lufturile și irosirile din evoluția noastră buimacă.
Probabil că te vom cânta în continuare în imnuri de slavă și te vom întruchipa în alte înfățișări sculpturale ecvestre, dar ce valoare vor mai avea toate acestea, după ce te-am sfârtecat în bucăți este greu de anticipat.
De asta, baciule, îți cerem iertare și rugăm arhimandritul de la Putna să pună pe clopotarul Buga să tragă o dată de funiile cele zdravene poate ne vom trezi și vom ști ce avem de făcut cu viața și cu destinul nostru.
Iertare, Măria ta!
Ionel Necula
