Pilote noi pentru pacienții Secției Medicală A

 

Astăzi, 15 februarie, Secția Medicală A din cadrul Spitalului Municipal „Anton Cincu” Tecuci a fost dotată cu 51 de pilote. În urma discuției purtată între asistent șef Lia Ursulică și Ionela Balinte, președinta Asociației cu același nume, s-a constatat că pacienții din această secție sufereau uneori de frig, dată fiind situația încălzirii centrale și a vechimii spitalului în general.

 Un număr de 51 de bucăți pilote Ulvix albe, călduroase, cu dimensiuni de 135×200 cm, au fost comandate de Asociația Balinte Ionela la JYSK România SRL, pentru a deservi parterul și etajul Secției Medicină Internă A, iar valoarea acestora a fost de 3.073,50 lei.

Sponsorul acestei achiziții este Bogdan Balcan, administrator al BLK OIL SRL Tecuci, care a redirecționat 20% din impozitul pe profit către Asociația Balinte, venind astfel în ajutorul pacienților internați.

Un gest uman, demn de laudă. Sperăm ca în viitorul apropiat, o dată cu trecerea Spitalului tecucean la Consiliul Județean, să se pună în practică promisiunile și să se investească atât în actul de sănătate cât și în starea unității sanitare.