Mai verde și mai curat alături de Serviciul Totul Verde

 

În urmă cu o săptămână, Primăria Tecuci dădea startul igienizării Parcului Carol I, cunoscut și ca Parcul „Ocaua lui Cuza”. Începând de joi, 10 februarie, angajații Serviciului Totul Verde au toaletat copacii, au strâns crengile, iarba uscată și deșeurile aruncate chiar și de către cei care doresc un oraș mai curat.

La cei care nu doresc curățenie aici, la noi, acasă, nu avem pretenții, așa au fost învățați, e greu să mai fie educați după o anumită vârstă.

 Serviciul Totul Verde informează că începând de astăzi, 17 februarie, angajații vor fi prezenți în cartierul Nicolae Bălcescu din municipiu. Se are în vedere plantarea a 200 de arbori puieți, pe toată lungimea străzii Ana Ipătescu, pe ambele sensuri.

Acțiunea demarată în cartierul tecucean face parte dintr-un program de extindere a zonelor verzi situate pe raza Municipiului Tecuci.