Distrugerile provocate de război, jafurile Armatei Roșii, lipsa rezervelor alimentare, obligațiile impuse prin Convenția de Armistițiu, epidemiile, în special tifosul exantematic, au fost dezastruoase pentru țară. La toate acestea s-au adăugat efectele reformei agrare din 1945 care a produs  dezorganizarea muncii agricole, precum și seceta severă din anii 1945-1946.  

Cea mai afectată regiune a țării a fost Moldova. Aici tifosul făcea ravagii și numeroase familii mâncau o dată la două zile.  

În 1946, seceta a afectat 24 de județe, situate în estul și sud-estul țării, din totalul de 58. Cea mai mare parte a acestora au suferit al doilea an consecutiv din cauza acestei calamități. Recolta de cereale a totalizat 2,53 milioane tone, cu 0,22 milioane tone mai puțin față de anul 1945. În aceste condiții, lipsa cerealelor a provocat o creștere rapidă a prețurilor.  

Situația nu a fost diferită nici în județul Tecuci. Recoltele din anii 1944/1945 și 1945/1946 au fost complet compromise de secetă, ceea ce a provocat o gravă situație alimentară a populației, iar din această cauză județul a fost inclus de guvern în categoria regiunilor înfometate. 

În condițiile în care catastrofa din Moldova a căpătat dimensiuni considerabile, în urma apelului unui grup de oameni de știință și cultură, artiști (Mihail Sadoveanu, T. Teodorescu-Braniște, Gala Galaction) la 31 august 1946 a fost înființat Comitetul pentru Ajutorarea Regiunilor bântuite de Secetă (C.A.R.S.). Acest comitet își propunea să acorde asistență populației înfometate, copiilor sinistrați și asigurarea viitoarei recolte. Astfel de comitete s-au constituit și la nivel județean. Președintele C.A.R.S. Tecuci a fost prefectul Zaharia Doniga. Până la 8 ianuarie 1947  filiala tecuceană primise de la Comitetul Central de la București suma de 300 milioane lei. Acești bani au  fost folosiți pentru procurarea de alimente și materiale la 31 dintre cantinele C.A.R.S. care funcționau în județ (inițial au fost deschise 74; la 7 februarie 1947, din cauza lipsei de alimente mai ofereau hrană populației înfometate doar 54 de cantine). Comitetul a reușit să strângă din colecte locale suma de 35 de milioane lei. 

Situația devenea de la o zi la alta tot mai gravă și autoritățile au început să caute mijloace de rezolvare  a problemei. Însă pe comuniști îi  interesau mai mult efectele  politice ale secetei decât grija pentru soarta oamenilor.  

La 31 iulie 1946, prefectul județului Tecuci, Zaharia Doniga, i-a înștiințat pe pretori că erau persoane „rău intenționate care propagă și întrețin starea de neliniște în sânul populației, punându-i pe drumuri” și, prin urmare, se impunea convocarea obștii satelor cărora să le fie explicate situația. În document se arăta că în toată țara doar 12 județe erau afectate de secetă, printre acestea se afla și județul Tecuci, pe când în restul țării producția agricolă era bună și foarte bună, iar guvernul luase măsuri de aprovizionare a „județelor deficitare”. Prefectul susținea că județul Tecuci urma să primească 180 de vagoane cu cereale pentru aprovizionarea populației de la sate pentru o perioadă de 2 luni de zile. Cerealele trebuiau să fie distribuite sătenilor fără posibilități. Pe de altă parte, în privința locuitorilor care dețineau rezerve de grâu și porumb ce depășeau nevoile de consum pentru un an de zile, sau se constata că cerealele se vând la speculă, pretorii erau obligați să blocheze aceste cantități și să le distribuie la populația nevoiașă din comunele respective.  

Datorită faptului că „seceta excesivă” din anul 1946 a distrus fâneața, și astfel a făcut dificilă asigurarea hranei pentru vite, la 24 august 1946, ministrul Teohari Georgescu comunica prefecților din județele deficitare faptul că guvernul a luat măsuri pentru procurarea și expedierea cerealelor, iar prefecturile au fost obligate să treacă la „distribuirea de urgență și în perfecte condițiuni” a acestora. Funcționarii ce ar „împiedica această operațiune sau încearcă să tragă foloase personale” erau amenințați cu „aspre măsuri”. La aceeași dată, Prefectura comunica Preturilor din județ dispoziția dată, în urma unui ordin al M.A.I.,  de începere a  recoltării nutrețurilor brute din bălțile statului, iar o parte dintre animale să fie trimise în bălțile Dunării. La începutul lui septembrie s-au luat măsuri în vederea organizării evacuării animalelor în păduri sau în județele excedentare pentru pășunat și iernat, precum și organizarea cumpărării și evacuării animalelor de valoare zootehnică (animale de rasă și de prăsilă). 

Seceta a creat probleme și cultivatorilor de sfeclă de zahăr datorită distrugerii acestor culturi de către țăranii care au intrat cu vitele în ele, iar în unele zone aceștia au scos sfecla pentru furaj, „aducând prejudicii economiei naționale a zahărului”. Prefectul solicita pretorilor luarea de măsuri pentru stăvilirea distrugerilor.            

Pentru a putea realiza în bune condiții aprovizionarea cu cereale a populației Subsecretariatul de Stat al Aprovizionării Tecuci solicita Comisiilor economice comunale să întocmească tabele nominale cu gospodăriile îndreptățite să primească cereale. Rația a fost stabilită la 500 grame de persoană pe zi. Tabelele conțineau rubrici în care se consemnau cantitățile de cereale pe care gospodăriile le aveau rezervă din anii precedenți, recolta obținută în anul 1946, precum și cantitățile  de cereale aduse din alte părți. Pe baza acestor situații se stabilea pentru fiecare comună în parte necesarul de cereale pe lunile septembrie și octombrie 1946.  

La 13 decembrie 1946 prefectul județului Tecuci, Zaharia Doniga, își exprima nemulțumirea față de activitatea depusă de Comisiile Economice Comunale. Datorită reclamațiilor numeroase primite de la populație, prefectul considera că aceste comisii nu se implicau în rezolvarea problemelor de aprovizionare a populației din comunele respective. Satisfacerea nevoilor locuitorilor din sate trebuia făcută în următoarea ordine: protejații I.O.V.R., funcționarii comunei (profesori, învățători etc. cu stare materială precară), restul populației. 

Prefectul Zaharia Doniga susținea că porumbul trimis comunelor a fost distribuit „în mod cu totul arbitrar și injust” de către unitățile cooperatiste și Comisiile Economice Comunale. Din acest motiv, acestea aveau să fie acuzate de „protecționism”. 

 Lipsa furajelor datorată secetei tot mai severe le-a obligat pe autorități să caute orice resursă ce putea fi folosită pentru hrana animalelor. În consecință, la 20 august 1946, Prefectura Tecuci a solicitat pretorilor din județ luarea de măsuri în vederea mobilizării întregii populații pentru a trece la colectarea gratuită a frunzarelor, jirului și ghindei din păduri, tăierea cocenilor și transformarea lor în furaj murat. Prefectul le atrăgea atenția pretorilor în legătură cu rolul important pe care îl aveau în munca de lămurire a obștii satelor în vederea „frânării stării de alarmă provocată de secetă și de sancționare a funcționarilor care produc panică în mod intenționat”. Pretorii trebuiau să informeze populația în legătură cu măsurile luate de guvern pentru aprovizionarea județelor deficitare. Prefectul susținea că s-au deschis „credite masive” pentru procurarea de semințe, furaje, vite și efectuare de lucrări de interes obștesc. În realitate, ceea ce trimitea guvernul era la limita subzistenței. De pildă, în noiembrie 1946 exista un deficit de 1,46 milioane tone cereale. Rezervele din recolta anilor precedenți erau epuizate, iar producția agricolă din 1946 putea asigura necesitățile populației până în martie 1947, doar dacă s-ar fi realizat repartizarea uniformă pe întreg teritoriul țării. 

Faptul că autoritățile ofereau doar promisiuni rezultă și dintr-un raport întocmit, la 5 ianuarie 1947, de către comandantul Legiunii de Jandarmi Tecuci. Acesta menționează faptul că cerealele distribuite până la acea data au fost cu totul insuficiente (63 vagoane cu cereale împărțite la 161.647 persoane) și nu au satisfăcut nevoile populației din județ. În document era consemnat faptul că datorită cotelor mici alocate în unele comune locuitorii nu au primit nicio cantitate de cereale.  Printre aceste localități se aflau: Bucești (1.700 persoane), Tudor Vladimirescu (2.000 pers.), Fundeni (1.850 pers.), Grivița (1.750 pers.), Șerbănești (1000 pers.), Umbrărești (1.500 pers.). Cereale nu au fost distribuite nici în comunele Godinești, Buda și Colonești motivat de faptul că în aceste localități în vara lui 1946 s-au mai recoltat unele cantități de cereale.  

Datorită faptului că aprovizionarea cu alimente a fost extrem de redusă, insuficientă și greoaie, starea de nemulțumire a  populației era în creștere, cu atât mai mult cu cât au fost impuse și restricții la călătoriile pe căile ferate. În această situație, au apărut și „dezordini datorate insuficienței hranei”. Un astfel de incident s-a produs în ziua de 31 decembrie 1946 în gara Tecuci. Constantin Costea și Tache Bejan, ambii din comuna Corod, nemulțumiți de faptul că le-a fost confiscată cantitatea de 2.600 kg porumb s-au încăierat cu jandarmii, „încercând să-l dezarmeze pe Plot. Perju din garda gării, fapt care nu a reușit, datorită intervenției celorlalți jandarmi”. În incident a fost implicat și Alexandru Vârlan, ceferist din gara Tecuci, pe care autoritățile l-au învinuit de „instigare la rebeliune”.  

În timp ce  majoritatea populației se afla în mizerie și suferea de foame, autoritățile comuniste făceau tot posibilul să asigure cadrelor de partid cele mai bune condiții de trai. Într-un raport de activitate al Secției de cadre a organizației județene Tecuci a P.M.R., pentru perioada 25 decembrie 1946 – 25 martie 1947, era menționat tratamentul preferențial de care aveau parte activiștii comuniști: masă la cantină, supraalimentație pentru cei cu debilități fizice, medicamente și tratament în spital pentru cei bolnavi. Documentele relevă faptul că grija față de cadrele partidului a fost permanentă. Spre exemplu, în perioada 25 martie 1947 – 1 mai 1947, comuniștii din Tecuci au primit contra cost mălai, făină, orez, pește, ouă și carne, încălțăminte la 720.000 de lei perechea, asistență medicală pentru activiștii bolnavi (spitalizare, medicamente și supraalimentație pentru cei cu debilități fizice). Din raportul pe luna mai 1947 aflăm că hrana la cantină pentru „tovii din colectivul de muncă al județenei” s-a îmbunătățit, iar pentru cei care nu beneficiau de cantină s-au distribuit alimente (mălai, ulei, marmeladă, făină de grâu). Aceștia au primit de la economat și 20 metri stofă de lână (la prețul de 1 milion metru) și 8 perechi de pantofi (la 720.000  de lei perechea).  

 La începutul anului 1947, județul Tecuci se găsea în al doilea an de secetă. Populația era lipsită de încălțăminte și îmbrăcăminte. Nu se mai găseau nici grăsimi vegetale sau animale, petrol pentru dezinfecție și soda caustică  folosită pentru fabricarea săpunului de casă. Ultimele rezerve de hrană ale populației erau epuizate și un mare număr de locuitori ai județului au rămas lipsiți complet de orice fel de alimente. Grupuri de săteni se prezentau zilnic la Prefectură pentru a solicita cote de porumb și grâu de hrană sau pentru a obține autorizații în vederea deplasării în județele excedentare. Situația județului Tecuci era gravă. Populația rurală a fost nevoită să-și vândă vitele pentru o baniță de porumb și pământul pentru un sac. În ziua de 8 ianuarie 1947 au fost distribuite comunelor din județ ultimele rezerve de grâu ce se mai aflau în magazii. Ca rezervă pe tot județul mai erau 18.000 kg porumb și 40 000 kg orz, suficientă doar pentru satisfacerea nevoilor a 2-3 comune pe câteva zile. Din luna august 1946  și până în ianuarie 1947 s-au primit din județele excedentare 28 vagoane cu grâu de hrană și 30 vagoane cu porumb de hrană, plus 15 vagoane porumb din U.R.S.S.. Deși aceste cantități au fost raționalizate la maximum, la începutul anului orice rezerve au fost epuizate și situația din județ era foarte grea. Pentru a-i putea face față și „a preveni consecințele ce pot decurge din această lipsă de hrană”, la 9 ianuarie 1947, prefectul a solicitat Ministerului Economiei  și Ministerului Afacerilor Interne expedierea urgentă a 80 de vagoane cu porumb sau grâu  în cursul lunii ianuarie.   

Dintr-un raport întocmit la 20 ianuarie 1947 de către comandantul Legiunii de Jandarmi Tecuci  aflăm că în județ sosiseră 70 vagoane cu cereale, iar până la noua recoltă erau necesare 2.100 de vagoane pentru satisfacerea nevoilor de hrană ale locuitorilor. Aceștia, în special în mediul rural, erau tot mai nemulțumiți și irascibili deoarece în urma restricțiilor impuse la călătoriile pe C.F.R. nu mai aveau posibilitatea de a-și aduce cereale pe cont propriu. Populația nevoiașă amenințată de spectrul foametei a fost nemulțumită și încredințată că unii locuitori au resurse de cereale peste necesar. În această situație s-au creat premise pentru apariția dezordinilor publice. De pildă,  la mijlocul lunii ianuarie 1947, în comuna Florești, 100 de săteni s-au prezentat la primarul comunei și i-au solicitat să meargă la hambarul  ce se găsea la conacul generalului în rezervă Davidoglu pentru a proceda la spargerea lui. Populația din comună credea că acolo se aflau depozitate mari cantități de cereale. După informațiile deținute de jandarmi în acel hambar se găseau 3000 kg de grâu. În raportul căpitanului Napoleon Zmeu se menționa faptul că locuitorii comunelor din preajma orașului Tecuci intenționau să spargă silozul aflat în apropierea orașului, în care se aflau depozitate cereale.   

În dimineața zilei de 1 februarie 1947, în gara Tecuci, aproximativ 300 de țărani din comuna Cudalbi, județul Covurlui și din nordul Bucovinei, sosiți în oraș cu diferite mijloace de transport, au blocat personalul Iași – București și au solicitat să fie atașate încă 4 vagoane la această garnitură pentru a putea călători în regiunile excedentare. Garda de jandarmi prezentă în gară a fost depășită numeric, astfel că a fost nevoită să solicite ajutor de la Garnizoana din oraș, de unde a fost trimisă  o unitate de intervenție de la Flotila 4 Bombardament cu ajutorul căreia au reușit să „împrăștie un număr însemnat de călători agitați” și să restabilească ordinea. Țăranii au fost nemulțumiți de faptul că măsurile luate de autorități în vederea aprovizionării cu cereale a comunelor în care locuiesc nu au avut niciun efect și preferau să plece în regiunile excedentare pentru a-și scăpa familiile de foame. 

Datorită lipsurilor provocate de secetă, în anii 1946/1947, pe raza județului Tecuci majoritatea infracțiunilor au constat în furturi de cereale, vite și păsări.           

Până la 30 martie 1947 pe teritoriul județului Tecuci (conform datelor oficiale) au  murit de inaniție și frig 24 de persoane. 

Daniel Bradea 

(Sursa: Daniel Bradea, CONTRIBUȚII LA ISTORIA ORAȘULUI  TECUCI,  Ed. Studis Iași, 2021, p. 385-392; foto – https://www.youtube.com/watch?v=TYlgP7lzlr0, SJAN Galați).