Mulți ani sănătoși tecuceni! Slujba de la Catedrala Sf. Gheorghe – FOTO

 

Astăzi, 25 aprilie, enoriașii marchează cea de a doua zi de Paști, precum și sărbătorirea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, dat fiind că data de 23 aprilie a căzut în Sâmbăta Mare și nu se putea serba atunci. 

La Catedrala Sf. Gheorghe din Tecuci enoriașii împreună cu primarul Lucian Costin au fost prezenți la slujbă, marcând și patronul spiritual al Municipiului Tecuci – Sf. Gheorghe. 

 ÎPS Casian, alături de un sobor de preoți au oficiat slujba religioasă timp de patru ore, după care s-a ieșit afară pentru a ciocni ouă cu persoanele prezente și a binecuvânta copiii. 

Preoții Gheorghe Joghiu și Mihai Roșu au împărțit pachete cu mâncare tuturor doritorilor. Apoi, slujitorii Domnului au pornit către Protoieria de la Biserica Sfântul Ioan.  

La mulți ani fericiți locuitorilor Municipiului Tecuci și tuturor celor care își serbează astăzi onomastica! 

 

 

error: Content is protected !!