Noi experienţe în cadrul proiectelor Erasmus + de la Şcoala Gimnazială „Elena Doamna” Tecuci

   

 

Unul dintre cele cinci proiecte Erasmus + desfăşurate la Şcoala Gimnazială „Elena Doamna” Tecuci – ROBOTICS AGAINST BULLYING KA2, 2019–1–RO 01-KA 229 -063070_1 a oferit posibilitatea cadrelor didactice precum şi elevilor de a participa la activităţi de formare desfăşurate în  perioada 29 noiembrie – 3 decembrie 2021, în Ungaria la Budapesta, ţară parteneră în cadrul proiectului. Obiectivul principal îl reprezintă prevenirea agresiunii încă din primii ani şcolari şi utilizarea unor strategii educaţionale inovatoare bazate pe  folosirea roboticii pentru combaterea şi prevenirea fenomenului de bullying. 

Şcoala Gimnazială „Elena Doamna” Tecuci  a fost reprezentată de două cadre didactice, prof. Stan Cătălin şi Curteanu Andreea-Loredana şi de patru elevi – Gavriliţă Alina, Naum Daria, Gavriliţă Cristina şi Hanga Andreea. Mobilitatea din Ungaria a fost aşteptată cu entuziasm având în vedere contextul pandemiei Covid 19 care a blocat aceste schimburi de experienţe. 

Elevii au fost emoţionaţi de prima mobilitate după o lungă pauză precum şi de călătoria lungă cu trenul până la Budapesta, dar odată ajunşi acolo aceştia au fost impresionaţi de primirea făcută de gazdele din Ungaria. 

 În prima zi elevii au făcut cunoştinţă cu ceilalţi colegi din restul ţărilor partenere (Italia, Lituania, Turcia, Ungaria) prin intermediul unui joc de tipul Escape Room, joc de descoperire a şcolii, aceştia fiind împărţiţi pe echipe mixte. Misiunile au fost descoperite prin scanarea unor coduri de bare, apoi îndeplinite şi finalizate cu ajutorul elevilor gazde care au fost ghizi în această activitate de Escape Room. Apoi elevii au participat la cursul de programare a roboţilor, desfăşurat în laboratorul de informatică, iar pauza binemeritată a fost prânzul oferit în cadrul şcolii care avea o cantină la care mâncau laolaltă elevii şi profesorii. Ziua s-a încheiat cu o croazieră pe Dunăre, pe parcursul căreia am putut admira atracţiile iluminate ale oraşului, printre care Parlamentul din Budapesta, Podul cu Lanţuri şi Castelul Buda. 

Perioada în care s-a desfăşurat mobilitatea a fost una foarte frumoasă deoarece pe data de 30 noiembrie s-a deschis şi Târgul de Crăciun din Budapesta, iar atmosfera a fost una de poveste, având  posibilitatea de a ne plimba şi admira toate clădirile frumos iluminate. 

 Următoarele zile au fost dedicate activităţilor desfăşurate în cadrul şcolii, cursuri despre inteligenţa emoţională şi prevenirea fenomenului de bullying. Elevii au vizionat scurt metraje despre bullying apoi au discutat pe seama lor, fiecare exprimându-şi opinia, au programat roboţei şi au lucrat la imprimanta 3D, au primit informaţii preţioase în cadrul prezentării de noi metode ale roboticii – Microbit, LegoBoots, Leg Mindstorm with scratch, apoi au participat la o competiţie sportivă alături de profesori. Programul activităţilor a fost unul destul de încărcat, dar elevii au avut şi binemeritate pauze. Profesorii au vizitat Universitatea din Budapesta şi au vizionat o prezentare despre programul staţiei spaţiale din cadrul universităţii, având totodată ocazia de a atinge un satelit creat de studenţi ai universităţii care colectează date importante despre planeta noastră. 

 După terminarea activităţilor în şcoală, am vizitat cele mai importante obiective turistice cum ar fi: Castelul Buda, una dintre cele mai spectaculoase clădiri din secolul al 18 lea, Bastionul Pescarilor unde se află cel mai înalt punct de observaţie de unde se poate admira priveliştea asupra capitalei, Bazilica Sf. Ştefan din cadrul Târgului de Crăciun. În cadrul activităţilor desfăşurate la centrul de robotică Edu&Fun Educational programme am putut interacţiona cu un roboţel care ne putea răspunde la întrebări simple adresate în limba engleză, iar elevii au rezolvat diferite sarcini de tipul Escape room, iar la final au creat un breloc la imprimanta 3D. 

Iată şi câteva din impresiile elevilor: „Ziua de astăzi a fost superbă. Am programat roboţi, am lucrat la imprimanta 3D, am văzut unul dintre cele mai importante locuri din Budapesta. Ce mi-a plăcut cel mai mult a fost programarea roboţilor deoarece am învăţat multe lucruri noi de la oamenii care se ocupă cu asta şi care ne-au făcut să vedem roboţii cu alţi ochi”- Gavriliţă Cristina, elevă în clasa a VIII-a. 

„Astăzi a fost o zi uimitoare, a fost o zi de neuitat, într-adevăr o zi destul de obositoare. Am făcut roboţei din lego, am lucrat la imprimanta 3D şi am văzut cel mai frumos parc din Budapesta. Cel mai tare mi-a plăcut când am lucrat la imprimanta 3D deoarece am comunicat foarte mult cu doamna de lângă mine care era din Lituania şi care m-a ajutat” – Gavriliţă Alina, elevă în clasa a VI-a. 

 Şi iată că proiectul Erasmus + Robotics Against Bullying continuă cu o nouă mobilitate desfăşurată de această dată în Turcia, regiunea Manisa Salihli, în perioada 28 martie – 1 aprilie 2022. Cele doua cadre didactice, Stan Cătălin şi Curteanu Andreea-Loredana alături de patru elevi ai Şcolii Gimnaziale „Elena Doamna” – Lazăr Dănuţ, Sandu Maria, Susanu Mircea şi Petcu Alex au participat la activităţi şi prezentări care au avut ca obiectiv combaterea fenomenului de bullying prin intermediul roboticii.  

 Elevii au avut activităţi diverse cum ar fi: vizionarea de scurte videoclipuri emoţionante  despre bullying-ul fizic în şcoli,  prezentare a fenomenului de cyberbullying, exemple de silent drama şi punerea în scenă a unui moment de silent drama pe care elevii l-au creat pe loc, precum şi realizarea unui poster şi alegerea unui slogan anti-bullying. Aceste activităţi au fost realizate pe echipe, elevii din cele cinci ţări partenere fiind amestecaţi aleatoriu. Noutatea a fost participarea inopinată a elevilor la silent drama, o activitate prin care elevii au imaginat şi apoi au pus în scenă diverse momente reprezentând diferitele tipuri de bullying: verbal, fizic, emoţional şi cyberbullying. Elevii noştri şi-au pus imaginaţia la lucru şi au creat momente foarte inspirate care au fost aplaudate şi apreciate de ceilalţi participanţi. De asemenea, în cadrul vizitei de la şcoala din Salihli, Manisa elevii au participat la competiţii sportive, la jocuri de tipul icebreaker, piatră-hârtie-foarfece, precum şi la workshop-uri de programare MBot – strategy games. 

 Gazdele noastre din Turcia au avut grijă să nu ratăm cele mai importante obiective turistice din zonă, cum ar fi terasele de calcar de la Pamukkale, cea mai veche staţiune balneară din lume, aşezare fondată în secolul III î.Hr. originea istorică fiind oraşul grec Hierapolis. „Castelul de bumbac” aşa cum se traduce cuvântul pamukkale, este reprezentat de o stâncă de 200 de metri, acoperită cu terase de travertin de un alb imaculat, descoperită în anul 1765 de un călător englez. Cu toţii am fost impresionaţi de unicitatea şi măreţia locului. Piscina reginei Cleopatra a fost de asemenea un loc minunat pe care l-am descoperit cu ajutorul ghidului nostru. Uimirea şi încântarea au continuat cu o nouă vizită a oraşului antic Ephesus întemeiat în secolul XI î. Hr., în apropierea căruia ar fi fost îngropată şi Fecioara Maria, locul fiind legat şi de nume ca Apostolul Pavel şi Ioan Evanghelistul. Aria arheologică actuală cuprinde vestigii importante din perioada elenistică şi romană (agora, forum, odeon, biblioteca lui Celsus, stadion) precum şi din epoca bizantină (ruine de biserici). Elevii au fost impresionaţi în mod deosebit de Poarta lui Hercule, reprezentată de doi stâlpi, pe care dacă îi atingeai se zicea că deveneai la fel de puternic ca acesta. Acestea sunt locuri în care ajungi, poate, doar o dată în viaţă, iar vizitarea lor ne-a creat tuturor amintiri de neuitat. 

 Iată şi câteva impresii ale elevilor: „Prima zi a fost o zi cam obositoare, dar frumoasă deoarece am mers prima dată cu avionul şi am văzut cum este un aeroport, am făcut activităţi drăguţe şi am mers şi la piscină. Abia aştept să văd ce ne aşteptă mâine” – Susanu Mircea, elev în clasa a VI-a. „Astăzi a fost o zi foarte frumoasă dar şi foarte lungă. Mi s-a părut ceva uimitor că am mers pe un fel de zăpadă în picioarele goale” – Petcu Alex, elev în clasa a VI-a. 

Cele două mobilităţi s-au încheiat cu succes, elevii au aflat noi metode de prevenire şi gestionare a situaţiilor de bullying prin utilizarea roboţilor şi au legat noi prietenii cu restul elevilor din ţările partenere. Cadrele didactice şi-au îmbunătăţit competenţele în crearea activităţilor de robotică folosită ca instrument principal pentru a insufla elevilor protecţia ca atitudine anti-bullying. Suntem siguri că acest proiect reprezintă un câştig pentru toţi cei implicaţi care au beneficiat de un schimb valoros de bune practici în domeniul roboticii şi al gestionării situaţiilor de bullying. 

 

Prof. Andreea Loredana Curteanu