Protestul consilierilor județeni PNL Galați continuă

 

Astăzi, 16 mai 2022, a fost convocată o nouă ședință de Consiliu Județean în regim de urgență, de către domnul președinte Fotea. 

Pe ordinea de zi se regăsesc cele două proiecte de la ultima ședință extraordinară, precum și alte două proiecte de hotărâri.  

În această situație, consilierii PNL Galați au hotărât să continue protestul și să nu participe nici de această dată la ședință, argumentele fiind, din nou, nerezolvarea problemelor apărute în echipa condusă de Fotea, respectiv: 

– În vederea aprobării proiectelor de importanță majoră este necesară ședința cu prezență fizică, permițându-se, astfel, dezbaterile libere pe tema respectivă. Mai mult, situația sanitară nu mai necesită niciun fel de restricții. De asemenea, analiza unor  subiecte de mare importanță pentru gălățeni necesită un interval mai mare de timp, discuții în comisiile de specialitate ale Consiliului Județean, motiv pentru care nu pot fi propuse spre votare din patru în patru zile, putând fi supuse dezbaterilor într-o ședință ordinară;  

– Domnul președinte Fotea refuză în continuare să se consulte cu toți consilierii, cu privire la prioritățile județului, hotărând singur ce proiecte sau lucrări trebuie făcute și unde. De menționat este și faptul că toate proiectele îl au ca inițiator doar pe dnul Fotea, ceilalți consilieri, chiar și din PSD, neavând, se pare, nicio inițiativă;  

– O altă situație de neacceptat, totalmente împotriva locuitorilor județului Galați, creată și întreținută tot de domnul Fotea, este întârzierea aprobării bugetului Municipiului Tecuci. Este al doilea an de când același domn Fotea, ca președinte al organizației PSD Tecuci, întârzie intenționat aprobarea bugetului municipiului, lăsând tecucenii fără resursele financiare necesare desfășurării activităților diverselor instituții. 

Concluzionând, consilierii județeni PNL Galați își vor menține protestul până când președintele Fotea va înțelege că trebuie să colaborăm activ cu toții, indiferent de partidul pe care îl reprezentăm, pentru toate comunitățile din județul Galați. 

Despotismul nu este o formă de guvernare în democrație! 

 

Grupul consilierilor județeni ai PNL Galați