Verificarea legalității transportului în regim de taxi: 160 de sancțiuni în valoare de 71.000 lei. 5 permise reținute

 

În zilele de 12 și 13 mai a.c, pe raza municipiilor Galaţi și Tecuci, s-a desfăşurat o acţiune preventiv-reactivă, cu participarea efectivelor de poliţie rutieră din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Galați, având ca scop verificarea legalității transportului rutier în regim de taxi, precum și a transportului alternativ cu autoturism și conducător auto. 

În cadrul acţiunii, au fost constatate 160 de contravenţii, fiind aplicate tot atâtea sancțiuni contravenționale, în valoare de 71.000 lei. Din totalul sancțiunilor, 105 au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor O.U.G. 195/2002, republicată și 55 pentru nerespectarea legislației în vigoare privind transportul în regim de taxi și transportul alternativ. 

Totodată, au fost reținute 5 permise de conducere, în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice și au fost retrase 6 certificate de înmatriculare, se arată în comunicatul IPJ Galați.