Unitățile militare din Tecuci și-au adus contribuția la uriașul efort militar făcut de întregul popor pentru înfăptuirea idealului național. Ele au fost angrenate în toate marile bătălii purtate de armata română, atât în campania 1916-1918 cât și în operațiunile militare pentru făurirea şi apărarea României Mari (1918-1920).  

Participarea tecucenilor și a locuitorilor fostului județ Tecuci la războiul de întregire națională s-a făcut, în principal, în cadrul marilor unități și unități existente la Tecuci: Brigada 4 Roșiori, Regimentul 6 Roșiori, Regimentul 11 Roșiori, Regimentul 24 Infanterie, Regimentul 64 Infanterie și Grupul 2 Aviație Tecuci. Dacă regimentele de infanterie au acționat în cadrul unor mari unități, pe sectoare de front diferite, angajate pe teatrul de operațiuni în funcție de evoluția acțiunilor de luptă și concepția de întrebuințare a forțelor de către Marele Cartier General, regimentele de roșiori, componente ale Brigăzii 4 Roșiori în cadrul Diviziei 2 Cavalerie, au luptat permanent în același sector de front. O situație particulară avem în cazul celor două batalioane din regimentele de infanterie tecucene integrate în Brigada 6 Mixtă, din cadrul Diviziei 19 Infanterie, care au acționat în luptele pentru apărarea Dobrogei și în Bătălia pentru București. 

Brigada 4 Roșiori Tecuci a fost o mare unitate de cavalerie care s-a constituit la 14/27 august 1916 prin mobilizarea unităților și subunităților existente la pace. Din compunerea brigăzii făceau parte Regimentul 6 Roșiori Tecuci și Regimentul 11 Roșiori Tecuci. Brigada își avea  garnizoana de reședință în orașul  Tecuci. La începutul războiului a fost comandată de colonelul Nicolae Botea și a avut la mobilizare 2000 de oameni. Brigada era parte componentă a Diviziei 2 Cavalerie (comandant – general de brigadă Gheorghe Basarabescu) și se afla în subordinea Armatei de Nord (comandant – general de divizie Constantin Prezan). 

La începutul campaniei, unitățile regimentelor tecucene care compuneau brigada au fost concentrate la Onești, de unde s-au deplasat în zona Târgu Secuiesc pentru misiuni de cercetare și de preluare a depozitelor inamicului. În perioada 18 august – 2 septembrie 1916, Brigada a cantonat în satul Tinoasa (Kezdisarfalva), comuna Lunga, județul Covasna, după care a participat la acțiunile de luptă ale Diviziei 2 Cavalerie desfășurate iniţial pe valea Oituzului și, mai apoi, pe valea Oltului, precum și pe pantele munților Harghitei. În faza finală a ofensivei, Brigada 4 Roșiori Tecuci, alături de celelalte regimente ale Diviziei 2 Cavalerie, s-a regrupat în zona Miercurea Ciuc, Jigodin, Liliceni către flancul stâng al Armatei de Nord. 

În fața ofensivei declanșate de forțele germano-austro-ungare („Grupul von Schmettow”) unitățile Diviziei 2 Cavalerie au fost nevoite să evacueze Tg. Secuiesc la 9 octombrie. La 10 octombrie cavaleriștii ocupau poziții pe muntele Moghioruş, între satele Breţcu şi Oituz. Divizia 2 Cavalerie (comandant general de brigadă Nicolae Sinescu) forma împreună cu Divizia 15 Infanterie așa numitul „Grup Oituz” (comandat de generalul de brigadă Eremia Grigorescu) care avea misiunea să oprească ofensiva declanșată de inamic pe frontul din Transilvania, pe aliniamentul Carpaților, până la sosirea iernii, „când zăpezile mari ce vor cădea peste munți vor opri operațiile”. 

În timpul acestor lupte, care au început în seara zilei de 28 septembrie/12 octombrie 1916, ostașii regimentelor tecucene din cadrul Brigăzii 4 Roșiori au dat dovadă de adevărate fapte de eroism. În timp ce artileria călăreață a brigăzii, condusă de colonelul Gheorghe Rusescu, ocupase o poziţie înaintată pe înălţimea unde se afla monumentul ridicat de unguri fostei împărătese Elisabeta, la nord-est de Breţcu, cavaleriştii noştri nu au pregetat să atace trupele inamice, ce au fost şarjate violent. În lipsa armelor cu baionetă cavaleriștii noștri au contraatacat cu lancea. Duşmanul a fost respins şi alungat până în Breţcu, dar atacurile germane nu au contenit și, în cursul serii, brigada condusă de colonelul Rusescu a fost nevoită să se retragă de la monumentul situat pe Moghioruş. Mai apoi brigada a fost trecută în rezerva grupului Greceanu. Deși nu erau obișnuiți cu lupta pe jos cavaleriștii au rezistat eroic în fața atacurilor dezlănțuite de trupele germane până la sosirea pe poziții a regimentelor Diviziei 15 Infanterie. Cu excepția artileriei călărețe care a rămas pe front pentru susținerea infanteriei, la păstrarea trecătorii, divizia de cavalerie a fost retrasă la Hârja, iar, mai apoi, a fost trimisă spre aripa stângă, pentru a stabili legătura cu detaşamentele de pe valea Cașinului. 

Atitudinea eroică a ostașilor noștri a fost dată drept exemplu de regele Ferdinand comandanților celorlalte armate: „Armata de Nord, într-o situație dificilă și în fața atacurilor unor forțe superioare, a contraatacat admirabil 10 zile de-a rândul și a reușit să izgonească pe inamic peste frontieră. Aștept același lucru și de la celelalte armate”. 

După oprirea ofensivei germane la trecători Divizia 2 Cavalerie a fost trimisă în sprijinul trupelor din Dobrogea, după care a participat la Bătălia pentru București. 

Odată cu venirea iernii și încetarea luptelor, Brigada 4 Roșiori Tecuci a fost trimisă spre refacere în nordul Moldovei, în județul Botoșani. 

Regimentul 6 Roșiori Tecuci s-a înființat în anul 1895 prin transformarea fostului Regiment 6 Călărași. Acesta avea în momentul mobilizării 800 de oameni și era comandat la intrarea în război de colonelul Gheorghe Rusescu. Împreună cu Regimentul 11 Roșiori Tecuci avea să formeze Brigada 4 Roșiori din cadrul Diviziei 2 Cavalerie. Brigada  era comandată la începutul  războiului de colonelul Nicolae Botea. 

Drumul de luptă al acestui regiment, în campania 1916-1918, a fost asemănător cu cel al Regimentului 11 Roșiori Tecuci. Regimentul a participat la acțiunile militare pe frontul românesc (ofensiva din Transilvania, Prima bătălie de la Oituz, A doua bătălie de la Oituz, Bătălia de la Mărășești) pe toată perioada războiului. 

După retragerea din toamna anului 1916, Regimentul 6 Roșiori Tecuci (afectat de tifos și febră recurentă) avea să se refacă în nordul Moldovei. Regimentul comandat de lt. col. Nicolae Popescu se afla cantonat în satul Plopeni. 

Regimentul 11 Roșiori Tecuci s-a înființat la 10 octombrie 1912 în urma transformării fostului Regiment 10 Călărași. Regimentul a participat la campania celui de Al Doilea Război Balcanic din cursul anului 1913.  

La intrarea în război, Regimentul 11 Roșiori  a fost comandat de colonelul Constantin Neagu și avea în componență aproximativ 800 de oameni. Regimentul a participat la operațiunile militare ale armatei române pe toată durata războiului.  

 Concentrată inițial la Onești, Divizia 2 Cavalerie s-a deplasat în zona Târgu Secuiesc și apoi a înaintat de-a lungul văii Oituzului. Regimentul 11 Roșiori Tecuci a traversat Munții Bodoc, a ieșit în valea Oltului și în cooperare cu Regimentul 8 Vânători a eliberat localitatea Bixad. 

La 17 septembrie 1916, Regimentul 11 Roșiori se afla la Kohalom (Rupea, județul Brașov). În cursul dimineții a sosit ordinul de operații în care se spunea că trupele regimentului trebuie să ocupe poziții în avanposturi pe linia cuprinsă între cota 636, dealul Spetz, dealul Weiners, cota 663 și dealul Die Kuhle cota 636. 

Pe 22 septembrie 1916, Regimentul 6 Roșiori a primit ordin să ocupe poziții în avanposturi la Petek (satul Petecu, comuna Ulieș, județul Harghita), pentru că Divizia 2 Cavalerie trebuia să acopere aripa dreaptă a Armatei a II-a și a împiedica pe inamic să taie retragerea acesteia spre Paloș (sat în comuna Cața, județul Brașov). 

În dimineața zilei 28 septembrie 1916, Brigada 4 Roșiori se afla în rezervă, în localitatea Brețcu. După ce divizia a primit ordin să „acopere valea Oituzului până la venirea trupelor de infanterie ce sunt deja în marș”, trupele Regimentului 11 Roșiori au ocupat poziții pe dealul Moghioruș, în apropierea monumentului.   

Spre seară trupele noastre au fost atacate de inamic. O descriere a luptelor purtate de cavaleriști la Moghioroș avem de la căpitanul Aurel I. Gheorghiu, participant la acele încleștări teribile. După ce inamicul s-a apropiat la mai puțin de 50 de metri „deodată, un șopot se strecura de pretutindeni: <<baioneta >> ! Un fluier ascuțit sfâșie liniștea și cum, câteodată, explodează, pe neașteptate, o mină ce cutremură văzduhul, zvârlind așchii ucigătoare în toate părțile, astfel, clocoti din desișuri un  <<ura >>! groaznic, sălbatec, înspăimântător, ca un tunet, iar cicliștii urmați de călăreți cu baioneta la armă, cu sulițile întinse și cu ochii ieșiți din orbite, năvălesc de pretutindeni asupra valului dușman.  

De după fiecare brad răsare câte unul din ai noștri și de după fiecare stâncă izvorăsc necurmat roșiorii. O clipă ungurii se opresc; un moment de  zăpăceală îi cuprinde, de ezitare, de groază, și la vederea neașteptată alor noștri ce nu mai strigă <<ura >> , ci urlă înfiorător ca niște fiare înfuriate, într-o goană nebună linia reculează, se frânge și apoi o pornesc în neștire îngroziți împânzind șoseaua, valea, munții… Fug ei, noi îi ținem de aproape, tunurile trag, mitralierele se iau la întrecere, baionetele se frâng, corpuri se îndoaie sub lovituri de suliți, rostogolindu-se  în prăpastie, firea întreagă se sbuciumă și se frământă. I-am dus până în sat la Brețcu”.  

După retragerea din toamna anului 1916, regimentele tecucene de roșiori, afectate de tifos și febră recurentă, s-au deplasat în nordul Moldovei pentru refacere. Regimentul 11 Roșiori Tecuci comandat de colonelul Constantin Neagu, a fost cantonat la Burdujeni (acolo se afla granița dintre România și Bucovina). 

Daniel Bradea 

(Sursa: Daniel Bradea, CONTRIBUȚII LA ISTORIA ORAȘULUI TECUCI, Ed. Studis, Iași, 2021, p. 128-133).