
Intrăm în a șasea lună fără buget? Normalitatea văzută ca o minune
Ne mai despart doar patru zile de sfârșitul lunii mai și de ultima ședință a Consiliului Local Tecuci din lună. Vom vedea dacă intrăm în a șasea lună din an tot fără buget, sau consilierii opoziției vor vota pentru modernizarea atât de așteptată a străzilor din urbea noastră.
Astăzi, 27 mai, municipalitatea, prin vocea primarului Lucian Costin anunță că a fost finalizată procedura de atribuire pentru modernizarea a cinci străzi importante din Municipiul Tecuci.
„Câștigătorul a ofertat o sumă egală cu doar 80,01% din valoarea estimată, mai exact 10.613.111.16 lei, la care se adaugă TVA. După perioada legală de contestații, pot să semnez contractul și să dau ordinul de începere”, a precizat primarul Lucian Costin, subliniind că poate da ordinul de începere „DOAR DACĂ AVEM ȘI BUGET”.
Cele cinci străzi sunt: Transilvaniei, Tudor Pamfile, Nicorești, Matei Basarab și Plugului. Locuitorii acestor străzi, precum și a altor artere din municipiu, știu câtă nevoie este de modernizare și așteaptă un lucru normal, precum asfaltarea, ca pe o minune.
Marți, 31 mai, de la ora 14.30 vom putea constata cu toții dacă acești consilieri locali care ne reprezintă interesele mai vor asfaltări aici, acasă, pe străzile pe care le-au bătut în lung și în lat în campanie.


