
Accident în Cuza Vodă. O persoană a ajuns la spital
Luni, 6 iunie a.c., în jurul orei 7.15, pe strada Cuza Vodă din municipiul Tecuci a avut loc un accident rutier soldat cu rănirea unei persoane.
Din primele verificări făcute de polițiști la fața locului, s-a stabilit că în accident au fost implicate două autoturisme conduse de doi bărbați în vârstă de 52, respectiv 71 de ani.
Incidentul s-ar fi produs pe fondul neacordării de prioritate, iar din impact a rezultat rănirea șoferului de 71 de ani. Bărbatul a fost transportat la spital, pentru îngrijiri medicale, dar nu a necesitat internarea.
În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal. Se efectuează cercetări pentru a stabili împrejurările concrete în care s-a produs accidentul, transmite IPJ Galați.


