
Un spectacol inedit la Ateneu Tecuci
„Povești de adormit adulții”, un nou concept pentru a vedea viața, de analiză a țării, a noastră deghizați în diverse personaje de basm s-a derulat aseară la Ateneul Fundației Pelin.
Trei personaje, Leana Cosânzeana, Dana Năzdrăvana și Iuliana Consăteana au narat prin poezie, cântec, instrumente muzicale diverse, mai multe teme.
În repertoriu au fost analizate următoarele piese: Țara – unde nu mai există repere și valoare; Prințesa – cu complicațiile funcției, Ce face ea până la adânci bătrâneți? – copii, mâncare, sexuleț; El e Făt Frumos; Zmeul; Calul la psiholog; Ce frumos e în povești; Muma pădurii – care de mică promitea să fie mare; Oglindă, oglinjoară – unde toate femeile sunt ori frumoase ori găsesc în permanență defecte; Alegerea – care de fiecare dată e complicată; Probe – fiind analizate și criticate sistemul de sănătate, cel de învățământ și căsătoria; În țara lui Roșu Împărat – sistemul comunist; Fata moșului – o piesă ironică manelizată despre cupluri cu mari diferențe de vârstă; Povestea ta cine o scrie? – povestea omului de rând; Ne-au încălecat pe-o șa – faptul că acceptăm să nu avem demnitate uneori.
Protagonistele acestor frumoase povești au fost: Elena Albu – violonistă, pianistă; Iulia Bădulescu autor text, cantautor, interpret folk; Dana Florian – chitarist, folkist, cantautor.
O seară frumoasă, spectatorii asistând la un stand-up de zile mari.








