Efect de domino ca urmare a neaprobării Bugetului. După sistarea plăților, tecucenii vor rămâne și cu gunoiul în stradă

 

Săptămâna trecută, primarul Municipiului Tecuci a încercat pentru a opta oară să obțină votul Consiliului Local privind aprobarea Bugetului local pe 2022. Consilierii opoziției s-au abținut, iar Bugetul nu a trecut. 

Astăzi, 14 iunie 2022, Compania de Utilități Publice (CUP) Tecuci informează că începând mâine, 15 iunie, „nu va mai putea ridica deșeurile menajere și cele selective din cauza neachitării facturilor către furnizorul de combustibil”.    

Municipalitatea a atras atenția în nenumărate rânduri că nu mai sunt bani, iar în lipsa bugetului toate plățile vor fi sistate. Mai mult, la ședința din 7 iunie, consilierii locali PSD și UIPT au fost atât de speriați că bugetul ar putea trece și Municipiul ar putea intra în normalitate încât au întrerupt ședința pentru a se consulta cu liderii lor. La întoarcerea în sală, în momentul votului pentru Buget, cei nouă consilieri PSD și UIPT s-au abținut, gestul fiind luat în considerare ca unul împotriva proiectului. 

Din cauza subfinanțării acestui serviciului de salubrizare, CUP Tecuci va sista serviciile oferite pe raza Municipiului. „Primăria Municipiului Tecuci este așteptată cu soluția pentru ca tecucenii să nu fie lăsați cu deșeurile neridicate”, mai adaugă CUP în comunicatul postat pe pagina sa. 

Subfinanțarea serviciului de salubrizare are drept cauză neaprobarea Bugetului local pe anul 2022, iar Primăria are mâinile legate tocmai de votul consilierilor locali. Dacă există cineva care poate face ceva pentru a nu rămâne cu gunoiul în stradă, aceștia sunt tocmai consilierii PSD și UIPT. 

La ultima încercare de a aproba Bugetul, votul următorii consilieri locali a fost decisiv: Drăgan Oliwer Claudiu – PSD, Cîmpanu Tudor – PSD, Pădure Arghire Lucian – PSD, Ursulică Constantin – PSD, Grama Florin Iulian – UIPT, Miron Cosmin Nicolae – UIPT, Paraschiv Mirela Magda – UIPT, Pascal Remus – UIPT,  Miron Dumitrescu Florin – UIPT. Din cauza lor tecucenii vor rămâne cu gunoiul în fața porții, iar punctele de colectare a deșeurilor menajere vor deveni focare de infecție. 

 

You cannot copy content of this page