Astăzi s-a desfășurat o altă ședință extraordinară a Consiliului Local Tecuci având pe ordinea de zi Bugetul de venituri și investiții pe anul 2022.
La ședință au fost prezenți 17 din cei 19 consilieri locali în funcție. Au lipsit Oliwer Drăgan și Ionuț Voinea, cel din urmă dându-și demisia din Consiliul Local. Președinte de ședință a fost ales Tudor Câmpanu.
Proiectul de Buget a fost adoptat, fiind votat în unanimitate. „Bugetul a fost votat cu tot cu împrumut, așa cum de altfel le-am menționat consilierilor că este legal. Amendamentele votate astăzi mută o parte din tragerea banilor din împrumut pe anul viitor, pentru că în acest an timpul pentru asfaltări este foarte scurt”, a precizat primarul Lucian Costin.
Toate proiectele aflate astăzi pe ordinea de zi au fost adoptate. Alte proiecte au vizat modificări de organigrame la Direcţia de Asistență Socială și Piețe Prest Tec, dar și delegare a gestiunii Serviciului de salubrizare către CUP Tecuci.