CFR Călători a majorat prețul biletelor

 

Începând de astăzi, 1 iulie 2022, CFR Călători majorează tarifele de deservire generală din transportul feroviar public de călători.  

„Măsura vine în sprijinul redresării şi echilibrării activității economice a tuturor operatorilor de transport feroviar de călători din România pe fondul creşterii preţurilor la diferite materiale cu pondere mare în activitatea de transport feroviar: combustibil, energie, piese etc.”, se arată în comunicatul CFR SA, care mai precizează faptul că „ultima ajustare de tarife la călătoria pe calea ferată a fost în anul 2013”. 

Facilităţile de călătorie acordate până în prezent sunt valabile în continuare, respectiv reduceri de până la 50% din tariful integral la abonamentele destinate navetiştilor, reduceri de 50% la abonamentele și biletele pentru studenți, gratuității la abonamentele și biletele pentru elevi.