
Canicula nu ne scapă din ochi
Administrația Națională de Meteorologie a emis alte două avertizări valabile în zilele următoare, inclusiv luni, 25 iulie.
Cod Galben
Pe parcursul zilelor de duminică și luni, 24 și 25 iulie, valul de căldură va persista în regiunile sudice și sud-estice, disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.
În general temperaturile maxime se vor situa între 35 și 37 de grade.
Începând de marți, 26 iulie, valul de căldură se va extinde din nou și va cuprinde cea mai mare parte a țării.
Cod Portocaliu
Duminică, 24 iulie, în Oltenia, Muntenia și sud-vestul Dobrogei valul de căldură se va intensifica.
În general după-amiaza se vor înregistra valori termice de 38…41 de grade, iar noaptea nu vor coborî sub 20…22 de grade și prin urmare disconfortul termic va fi accentuat.
Indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.


