Sub influența drogurilor la volan. Unul la Tecuci, celălalt la Liești

 

Miercuri, 17 august a.c., în jurul orei 20.30, polițiștii Biroului Rutier Tecuci au oprit în trafic, pe strada 1 Decembrie 1918 din localitate, un autoturism la volanul căruia au identificat un bărbat în vârstă de 28 de ani. 

La controlul documentelor, conducătorul auto a devenit agitat, comportându-se incoerent. Polițiștii l-au testat cu aparatul Drugtest și au constatat o valoare pozitivă pentru THC-5 (Cannabis). 

Bărbatul a fost condus la spital, în vederea prelevării de mostre biologice. A fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența substanțelor psihoactive. 

Pentru comiterea aceleiași infracțiuni este cercetat și un bărbat în vârstă de 24 de ani, depistat de polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Liești astăzi, 18 august, la volanul unui autoturism care circula pe o stradă din comuna Liești. 

Conducătorul auto a fost testat atât pentru consumul de alcool, cât și pentru consumul de droguri. În acest din urmă caz rezultatul a fost pozitiv la THC-5 (Cannabis). 

Bărbatul a fost condus la spital în vederea prelevării de mostre biologice și a stabilirii prezenței  substanțelor psihoactive în organism. În cauză, a fost întocmit dosar penal.