Activitatea de prevenire şi combatere a şederii ilegale şi a muncii nedeclarate a cetăţenilor străini reprezintă o prioritate a Inspectoratului General pentru Imigrări în vederea creşterii gradului de siguranţă a cetăţeanului, printr-un control permanent asupra respectării legislaţiei în domeniul migraţiei.
Peste 4000 de verificări în teren au fost efectuate de structurile cu atribuţii în domeniu, se arată în comunicatul Inspectoratului General pentru Imigrări.
În perioada 1 martie – 31 iulie a.c., poliţiştii de imigrări au organizat, la nivel naţional, 4042 de verificări în teren, pe linia prevenirii şi combaterii şederii ilegale şi a muncii nedeclarate a cetăţenilor străini, cu efective proprii şi în colaborare cu structuri cu atribuţii în domeniul ordinii şi siguranţei publice, precum şi cu specialişti din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă.
Se recomandă cetăţenilor străini să respecte legislaţia în domeniu şi sunt sfătuiți să contacteze Inspectoratul pentru orice aspect referitor la aplicarea prevederilor legale, la sediile structurilor centrale şi teritoriale sau accesând site-ul public al instituţiei: www.igi.mai.gov.ro.