
Urmărire în miez de noapte la Tecuci. Șoferul a fost prins la Drăgănești
Duminică, 28 august, în jurul orei 00.50, polițiștii Biroului Rutier Tecuci au efectuat semnal de oprire unui autoturism care circula pe strada 1 Decembrie 1918, din municipiul Tecuci.
Bărbatul aflat la volan nu s-a conformat semnalului, continuându-și deplasarea, până în interiorul comunei Drăgănești, unde a fost oprit de echipajul de poliție plecat în urmărirea sa.
Polițiștii l-au legitimat, constatând că are 40 de ani și domiciliază în comuna Drăgănești. De asemenea, l-au testat alcoolscop, valoarea înregistrată fiind de 0,79 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului, transmite IPJ Galați.


