„Cântă de răsună lunca”, un Festival cu tradiție la Tecuci – FOTO

 

În ciuda vremii capricioase de sâmbătă, 3 septembrie, tecucenii și invitații Casei de Cultură Tecuci, din țară și din Republica Moldova, au poposit în municipiul nostru pentru a continua cu a doua parte a Festivalului național „Cântă de răsuna lunca”, eveniment ajuns la cea de a XXXI-a ediție.  

Ca și în seara precedentă, după prezența la instituția culturală tecuceană, participanții au încins dansuri pe esplanada Casei de cultură apoi au purces la drum către Parcul Regina Elisabeta, locul de desfășurare al Festivalului. 

 Prezentator al Festivalului a fost artista Teodora Panainte, care pentru început a vorbit publicului despre înființarea acestuia, despre datini și  soliștii renumiți care au participat de-a lungul anilor, un scurt istoric al Festivalului „Cântă de răsună lunca”, care reprezintă amprenta unui municipiu ce își păstrează identitatea în calendarul marilor festivaluri de folclor. 

Primii care au urcat pe scenă au fost membrii Grupului  folcloric „Altița” din Tecuci, grup de dansatori sub coordonarea instructorului coregraf Nicoleta Cucoaneș. În prezența acestui grup și-au etalat talentele vocale cu diverse cântări populare și solistele tecucene: Ilaria Bejan, Ana Maria Bulancea, Sara Mihai, Geta Rotaru, Alina Bărgăuanu, Elena Tulearcă. 

A fost rândul interpretei Mihaela Gurău din Onești să încânte publicul spectator cu un recital divers, angrenând la dans și fredonarea cântecelor împreună, cuprinzând o arie folclorică demnă de a alunga stropii de ploaie care dădeau târcoale. 

Au urmat cu frumoase evoluții pe scenă Ansamblul folcloric „Mușeteanca” din com. Însurăței, jud. Brăila, apoi Ansamblul „Rapsodia Vultureană” din Vulturu, jud. Vrancea. 

Mihail Vasilache, secretar al Casei de cultură Tecuci, cunoscut publicului ca prezentator al manifestărilor din municipiu, a susținut aseară primul său minirecital,  prezentând publicului două cântece populare săltărețe, demonstrând că niciodată nu e prea târziu să te apuci de ceva care îți place, în cazul acesta fiind pasiunea pentru folclor.  

Ansamblul folcloric „Struguraș” din orașul Ghindești, raion Florești, Republica Moldova, instruit de Simion Chiriac și-a etalat talentul dansând cu patos pe ritmul muzicii populare. Cel mai mic membru al Ansamblului are 11 ani și se pregătesc împreună, în grup, de șapte ani. 

 Seara s-a încheiat cu încântătorul recital al solistei Teodora Panainte, din Vaslui, cu o prezență scenică deosebită, care la final a concluzionat că Festivalul „Cântă de răsună lunca din Tecuci” și-a atins scopul și a fost superb. 

Reamintim că fiecare participant care a urcat pe scenă a fost recompensat cu Diplomă de merit prin care se specifica că Tecuciul serbează acum 587 de ani de la atestarea documentară iar folclorul va rămâne în inima românului ca o carte de vizită. 

A fost un Festival reușit, organizatorii merită felicitări iar sponsorii acestuia mulțumiri!