Tecuci: Ediția XXX a Festivalului Național de Poezie „Costache Conachi”

 

Casa de Cultură Tecuci, în calitate de organizator, în colaborare cu Primăria Municipiului Tecuci, Editura Junimea – Iași și Uniunea Scriitorilor (Filiala Poezie – București), organizează în zilele de 28 octombrie – 29 octombrie 2022, ediția a XXX-a a Festivalului Național de Poezie „Costache Conachi”.  

Festivalul se va desfășura în două secțiuni. 

Regulamentul Festivalului Național De Poezie „Conachi” Tecuci – Ediţia a XXX-a, 28 octombrie – 29 octombrie 2022 

Secțiunea I – Concurs Poezie 

Pot participa tineri creatori de poezie în vârstă de până la 35 de ani, care nu au publicat în volum și care vor trimite un număr de șapte poezii, în format electronic, pe adresa de email: [email protected] . Lucrările trimise vor purta, în loc de semnătură, un motto ales de autor. Acestea vor fi însoțite de un alt fișier, cu același motto, care va conține elementele de identificare, reale, ale autorului (nume, prenume, număr telefon, mini-CV, e-mail).  

Se vor acorda următoarele premii: 

– Marele Premiu „Costache Conachi”, ediția a XXX-a, 2022  

– Premiul I 

– Premiul II 

– Premiul III 

– Mențiune. 

Juriul își rezervă dreptul de a redistribui premiile. 

Prezența laureaților este obligatorie pentru revendicarea premiilor. 

Termen de trimitere a corespondenței de concurs: 20 octombrie 2022. 

Secțiunea II – Concurs Debut Poezie, Junimea Iași 

Concursul îşi propune să stimuleze creația literară a tuturor creatorilor de poezie care nu au debutat în volum (care nu au poezii proprii publicate în volum) şi să îi promoveze prin editarea volumului de debut în colecția NUMELE POETULUI la Editura Junimea Iași. 

Participanții vor trimite aproximativ 60 – 80 de poeme în format electronic (email: [email protected]). Lucrările vor fi însoțite de un alt fișier, cu același motto, care va conține elementele de identificare, reale, ale autorului (nume, prenume, număr telefon, mini-CV, e-mail). 

Lucrările vor fi redactate cu Font Times New Roman, Font Size 12, Line Spacing 1,5.  

Câștigătorii concursului vor fi premiați de Editura Junimea prin editarea volumului/volumelor de debut în colecția NUMELE POETULUI. 

Termen de trimitere a corespondenței de concurs: 20 octombrie 2022 

Orice concurent care va transmite un text care nu-i aparține sau conține părți copiate va fi descalificat. 

Vor fi descalificate lucrările autorilor care au publicat deja în volum creații proprii. 

Organizatorul are drept de publicare a unui text sau a mai multor texte dintre cele înscrise la concurs în reviste/antologii/site sau alte materiale conexe fără a mai cere acordul participanților. 

Juriul va fi alcătuit din 5 (cinci) personalități, membri ai Uniunii Scriitorilor. 

Laureații vor fi invitaţi la Tecuci, în zilele de 28 octombrie – 29 octombrie 2022. 

Regulamentul Festivalului Național de Poezie „Conachi” poate fi consultat și pe site-ul Casei de Cultură Tecuci: www.culturatecuci.ro . 

Textele vor fi trimise până la data de 20 octombrie 2022 în variantă electronică e-mail: [email protected] respectând condițiile concursului. 

Relaţii la tel. 0372.727.260 – Secretariat Casa de Cultură Tecuci; 0747.614.307 (Coordonator Festival – Dan Vîță); e-mail: [email protected] 

Casa de Cultură Tecuci – Manager Cristian Gabriel Călugăru. 

Editura Junimea – Manager interimar Gheorghiță Rusu-Persic. 

Lucian Vasiliu – Coordonator Revista Scriptor, co-fondator Festival Național de Poezie „Costache Conachi”, Președinte Juriu „Costache Conachi” 2022. 

Coordonator Festival „Costache Conachi” 2022, Dan Vîță – referent.