Sub titulatura „Retrospectivă – 50 de ani de căutări, speranțe, bucurii – Mircea Cojocaru”, astăzi, 7 octombrie, la Sala Helios a Bibliotecii a avut loc evenimentul dedicat cunoscutului pictor tecucean. Manifestarea a fost organizată de către Casa de Cultură și Biblioteca Municipală „Ștefan Petică” sub auspiciile Primăriei Tecuci.
Nu știm dacă pictorul Mircea Cojocaru mai are nevoie de prezentare, cine nu i-a cunoscut măcar o dată în viață parte din lucrări? Participant la expoziții de grup sau cu expoziții personale în țară și peste hotare: Italia, Franța, R. Moldova, Marea Britanie, Israel, cu lucrări în colecții de stat în România și Franța, Mircea Cojocaru este un pictor desăvârșit transpunând arta în propriul limbaj, unul plăcut ochiului publicului și criticilor de artă.
Dat fiind faptul că ieri, 6 octombrie, Mircea Cojocaru a împlinit o frumoasă vârstă – 67 ani și a ajuns la jumătate de secol de creație, organizatorii acestui eveniment au dorit să-i facă o surpriză binemeritată prin această expoziție.
Publicul numeros prezent la această întâlnire de suflet a vizionat pentru început un video cu o parte din multitudinea lucrărilor create de pictorul Cojocaru, videoclipul fiind realizat de prof. Ștefan Andronache.
Directorul Bibliotecii, Daniela Grigoraș, a fost gazda întâlnirii culturale, vorbind despre bucuria realizării acestei expoziții de suflet a pictorului Cojocaru, despre desfășurarea evenimentelor culturale din urbea noastră și Festivalul Internațional al Aforismului care se desfășoară în aceste zile la Tecuci. A invitat pentru început să ia cuvântul primarul municipiului, Lucian Costin: „Ne întâlnim, astăzi, la o nouă expoziție a prietenului nostru, tecuceanul Mircea Cojocaru, o expoziție care ne încântă privirea și cu atât mai mult ar trebui să ne încânte cu cât aceasta este o retrospectivă a întregii activități a unui om, a unui artist care și-a dedicat întreaga viață, carieră, artei. Am văzut în materialul prezentat o parte din operele dlui Cojocaru, înseamnă că ne-ar fi trebuit o sală mult mai spațioasă pentru toată munca pe care artistul a depus-o. Spre bucuria tuturor, lucrările dumnealui sunt expuse și în țară și în străinătate și sperăm ca numele Mircea Cojocaru să dăinuie mult timp de-acum încolo”. L-a felicitat în numele municipalității, urându-i putere de muncă, precizând că este și va fi un model pentru generațiile următoare.
Poetul – prozator Petre Rău din Galați, în copilărie consătean cu Mircea Cojocaru în comuna Nicorești, a spus că îi leagă o prietenie de o viață, constatând că „Mai multe evenimente culturale aveți în Tecuci, decât avem noi în Galați”. Spune că nu este un bun cunoscător al artei care o înfăptuiește pictorul Mircea Cojocaru dar se bucură și apreciază lucrările, pe unele din ele le-a folosit de-a lungul anilor pe coperțile revistei „Boema”, care îi aparține.
„I-am cunoscut lucrările, cu gustul, cu simțurile mele, cu ceea ce am fost eu atras, întotdeauna m-au impresionat lucrările cu liniile geometrice, formele geometrice într-o înfățișare care atrage, cu culori potrivite care niciodată nu se dușmănesc între ele, se bucură una cu alta, ochiul bucurându-se în aceeași măsură. Dar nu numai asta este caracteristica lucrărilor semnate de Mircea Cojocaru ci și faptul că în picturile sale liniile geometrice pe care le folosește coboară spre virilitate, spre sacralitate. Peste tot întâlnim expresia artistică a acestor tablouri, care sunt admirabile”, a spus printre altele poetul Petre Rău.
Pentru a vorbi despre pictorul și poetul Mircea Cojocaru au luat cuvântul Stelian Vicol din Galați – redactor șef revista Porto-Franco, prof. Vasile Ghica, Tănase Dănăilă, preot Constantin Velicu, coregraf Mariana Enache, prof. Vladimir Radu, prof. Ștefan Andronache. Toți au susținut că Mircea Cojocaru a reușit să ne bucure văzul și sufletul cu emoția pe care lucrările o transmit.
Persoanele care nu au putut participa pot admira mica parte a operelor pictorului tecucean aflate pe simezele Galeriei Helios a Bibliotecii Municipale timp de o lună de zile.
Îi urăm viață lungă și inspirație în continuare!