Despre studiile preuniversitare ale Nataliei Negru se cunosc puține lucruri sigure, cu dovezile la vedere. Se presupune doar că la împlinirea vârstei școlare tatăl său Avram Negru, care era institutor, director de școală și ulterior revizor școlar al județului Covurlui, a dislocat-o din mediul rural al Buciumenilor și a înscris-o la la o școală primară din Galați. La care anume, nu se știe.
Tot neclar este și parcursul liceal al poetei, ipotezele variind între Tecuci (ipoteză hazadată deoarece la acea vreme în Tecuci nu era decât un gimnaziu), Galați sau la București, la Liceul de pe strada Icoanei. Știm doar că harnicul cercetător de arhive, Neculai I. Staicu, autorul unei valoroase monografii a poetei, a depus mari eforturi să limpezească acest aspect, mulțumindu-se în cele din urmă să înregistreze toate ipotezele fără să se pronunțe în favoarea vreuneia.
N-am înțeles de ce s-au neglijat chiar mărturiile autoarei, jurnalul din Helianta, unde se reconstituie ultimii ani liceali petrecuți la un pension particular, prevăzut cu un parc interior cu trandafiri din care elevele aveau voie să rupă și lecțiile par mai dulci când presărăm foi de roze printre filele cărților (p.23).
Regăsim în aceste pagini de jurnal adolescentin portretele celor ce alcătuiau personalul didactic al școlii, ale colegelor și câteva elemente din obiceiurile școlii. Pensionul avea sala de mese la subsol și înainte de a se așeza elevele mai întârziau în picioare, în două șiruri nesfârșite de-o parte și de alta a meselor pentru a se recita Crezul cu glas tare după ce era intonat cu însuflețire frumosul și înălțătorul imn Cântarea dimineței din buze nevinovate (p. 43).
Mă opresc la ultima notație din anii liceului: S-a încheiat, în sfârșit, și ultimul an de școală. Helianta închide pentru totdeauna poarta școlii, poarta mănăstirii unde s-a plămădit sufletul și mintea ei, mai aruncă o privire dragă spre grădina cu plopi înalți, cu boschete de liliac, cu merișori, mălini și platani care i-au înviorat ceasurile de oboseală și surmenare, salută parcul cu trandafiri, și – pornind cu trăsura se întrebă: – Pe ce drumuri voi apuca, ce-mi pregătește viața!…
Ceea ce urmează, perioada studiilor universitare, e mai simplu de reconstituit. Sunt mai multe mărturii relevante și mai este corespondența purtată cu Șt. O. Iosif, cu Dimitrie Anghel și cu alți scriitori contemporani, din care putem descifra mai exact unele taine ale destinului său nefericit în care poeta de la Buciumeni n-a mai avut motivația necesară de a-și continua activitatea de creație literară. Moartea Corinei a accentuat singurătatea scriitoarei, iar în prim plan era acum nevoia de a se disculpa, de a răspunde atacurilor și de a-și dovedi nevinovăția în legătură cu moartea celor doi scriitori.
Dorința de a-și continua studiile s-a reactivat în acești ani de singurătate, când își trăia izolarea într-o provincie uitată de lume și încerca, încărcată cu povara amintirilor, să supraviețuiască vremuirii potrivnice. Nu-i mai rămânea altceva de făcut decât să încerce o continuare a studiilor într-o formulă post-universitară.
Din această perioadă provine și intenția de a-și susține un doctorat în Franța. Era după încheierea războiului de Întregire, poeta avea 35-36 de ani și solicită statului român o bursă pentru susținerea unui doctorat la Paris. În caietele sale cu notații casnice, personale, se găsește conceptul de scrisoare, dar nu știm dacă a trimis-o și dacă a primit vreun răspuns. Noi o transcriem așa cum figurează în aceste caiete, și sperăm ca alți cercetători să aibă mai mult noroc în aflarea altor amănunte despre ea și despre urmările ei.
Domnule Ministru,
Subsemnata Natalia Negru am început anul trecut a pregăti Doctoratul în Litere la Universitatea din București, specialitatea Limba Franceză cu Dl. profesor Charles… Împrejurările m-au făcut să întrerup studiul și să las la București tot ce lucrasem.
Aș dori acum să plec la Paris pentru continuarea studiului și pregătirea lucrării mele. În același timp, odată ajunsă scolo aș fi în măsură să colaborez la ziarele ce ar apărea în interesul țării mele.
Subsemnata am în trecutul meu activitate relativ remarcabilă: am colaborat la cele mai de seamă reviste și ziare literare din țară, am publicat un volum de versuri și altul de proză și mai multe volume de traduceri obținând pentru scrierile mele cele mai bune aprecieri în toată presa.
În Analele Academiei Române există un raport în care mi se recunoaște că unele din bucățile originale din scrisul meu sunt dintre cele mai bune din câte s-au scris în presa română.
Vă rog dar Domnule Ministru să binevoiți a lua în considerare munca mea literară din trecut și bunăvoința mea de a lucra pe viitor și să binevoiți a mă autoriza să plec la Paris și totodată să-mi acordați un ajutor bănesc în formă de CEC de cinci mii lei pentru Paris.
Primiți vă rog Domnule Ministru încredințarea înaltei mele stime, Natalia Negru
Din scrisoare rezultă că poeta începuse de fapt Doctoratul la Universitatea din București și solicita acum o bursă pentru parcurgerea restului de traseu și susținerea tezei de doctorat la Paris. În Durerile poeziei, manuscris inedit, publicat de noi la Editura Muzeului Literaturii Române în 2016, povestește cum împreună cu Mitif (Dimitrie Anghel), acesta în calitate de soț legitim al poetei, au făcut o vizită acasă lui Constantin G. Disescu, la acea vreme Ministru la Culte și Instrucțiune Publică și acesta a numit-o inspectoare pe studiul limbii și literaturii române la toate școlile din țară. E de presupus că funcția cerea studii aprofundate în domeniu și a trebuit să înceapă obținerea unui doctorat. Că intenția n-a fost dusă până la capăt e de înțeles, soțul, cu gelozia lui bolnăvicioasă, care o închidea cu cheia în casă și lua cheia cu el la barou, n-ar fi admis s-o știe dusă de acasă fără stricta lui supraveghere. Chiar noua funcție încredințată de Disescu o realiza greu, poetul cu mare greutate mă lăsa să fac rar câte-o inspecție însoțită de el, mă aștepta sau în trăsură la poartă, sau în cancelarie.
Au fost multe discuții în legătură cu această numire. Pentru lumea didactică a fost o mare surpriză și bârfele s-au pus în mișcare. Poeta nu îndeplinea toate condițiile. Se cerea o vechime de șapte ani, și cum eu nu aveam decât două săptămâni de contact cu școala și câteva luni de concediu, s-a găsit modalitatea prin delegare.
Cât a stat în această funcție nu știm cu exactitate. Poeta nu precizeă decât că după moartea lui (a lui Dimitrie Anghel, ad. n. petrecută la 13 noiembrie 1914) imediat – urgent – mi s-a ridicat această demnitate, care-mi venise prin surpriză și mă lăsa absolut fără cea mai mică părere de rău (op. cit. p. 121).
Evident, poeta n-a primit bursa cerută Ministerului. Țara era distrusă de război, multe instituții publice (biserici, școli, spitale) trebuiau reparate și la fel căile ferate, industria, ca după război și trebuiau refăcute, deci nu bursele pentru doctorat erau urgențele ei. Dar cererea Nataliei Negru este importantă pentru că spune ceva despre dorința de studiu a poetei și despre voința ei de a se perfecționa în meseria de dascăl. Urma doar o tradiție de familie.
Ionel Necula
