Veteranul de război Constantin Popa la venerabila vârstă de 100 de ani

 

Tecuceanul Constantin Popa a plecat voluntar la război, voia să facă ceva pentru țară. A cerut să meargă în Jandarmerie și în anul 1942 a fost trimis la Școala de Subofițeri Jandarmi de la Timișoara.   

După câteva luni a fost repartizat la Legiunea de Jandarmi Cahul, la un post de jandarmi dintr-o comună unde majoritatea populației era găgăuză. Perioada petrecută la post nu a fost ușoară, zona era una de tranzit pentru armatele române și ale aliaților săi. După terminarea războiului a fost preluat de Legiunea de Jandarmi Muscel.   

 Cu ocazia împlinirii a 100 de ani, veteranul de război Constantin Popa a primit ieri vizita primarului Lucian Costin, care i-a înmânat o Diplomă Aniversară.    

„A fost o mare bucurie pentru mine să-l vizitez, să petrec câteva clipe în compania unui om cu o viață de poveste.   

Seniorii rămân oamenii de la care avem atât de multe de învățat, atât de multe de aflat. Și nu trebuie decât să-i ascultăm, să-i respectăm, să le facem iarna vieții cât mai blândă”, a declarat primarul Municipiului Tecuci. 

 

You cannot copy content of this page