Miercuri, 2 noiembrie, la ora 11.30, Poliția Municipiului Tecuci a fost sesizată de Spitalul Municipal privind faptul că la această unitate spitalicească s-a prezentat un tânăr în vârstă de 18 ani, din municipiul Tecuci. Acesta prezenta vătămări corporale în urma unui accident rutier.
Polițiștii Biroului Rutier au efectuat verificări și au stabilit faptul că în aceeași zi, la ora 7, tânărul a condus un autoturism pe strada Transilvaniei, din municipiul Tecuci. Când a ajuns pe strada Ioniță Hrisanti, șoferul a pierdut controlul asupra direcției de mers și a intrat în impact cu un copac și un contor electric care se aflau pe partea stângă a direcției de deplasare.
Chiar dacă a suferit unele leziuni, conducătorul auto nu a solicitat sprijin imediat după evenimentul rutier, însă s-a prezentat la ora 11.30 la spital, unde, după investigațiile medicale, nu a necesitat internarea sa. Tânărul deține permis de conducere valabil, iar la testarea alcoolscop rezultatul a fost negativ.
Polițiștii au întocmit un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, urmând a se stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs accidentului rutier, transmite IPJ Galați.