Artă și emoție

 

Vernisajul Artă și Emoție a avut loc în data de 21 octombrie 2022 în cadrul Școlii Gimnaziale „Elena Doamna”, Tecuci. Acest eveniment reprezintă etapa finală a proiectului Promovarea activității profesorilor de arte, care s-a realizat prin parteneriat între Școala Gimnazială „Elena Doamna” Tecuci și Liceul de Arte „Dimitrie Cuclin” Galați.

 Evenimentul, moment de sărbătoare, a adus împreună reprezentanți ai Inspectoratului Școlar Județean Galați, profesori și elevi ai Liceului de arte Galați, profesori de arte din Tecuci și localități limitrofe, profesori și elevi ai școlii. Momentul artistic prezentat în cadrul evenimentului a cuprins un microrecital al elevilor Școlii Gimnaziale „Elena Doamna” Tecuci coordonați de profesor Iftimie Florin și un moment al elevilor de la Liceul de Arte, care a încântat sufletul participanților și a impresionat prin talentul lor. 

Momentul încărcat de emoție s-a  desfășurat în spațiul special amenajat pentru expoziție, unde au fost afișate lucrările pline de culoare ale elevilor, care au fost admirate îndelung aducându-se multe aprecieri acestei inițiative, de a valorifica  latura artistică a elevilor.  

 Titlul proiectului „Artă și Emoție” subliniază rolul artei ca limbaj al sentimentelor, trăirilor, stărilor, conceptelor, subiective ale fiecărui copil. Toți copiii exersează abilitatea de a desena pe parcursul dezvoltării lor manifestându-și astfel nevoia de a aduce în concret, cu ajutorul formelor și culorilor, o parte din lumea lor interioară. Arta poate fi văzută ca un mijloc de autoreflecție, de aplecare asupra propriilor trăiri și emoții, de echilibrare a psihicului. Gestul de a picta aduce cu sine o stare de relaxare mai ales atunci când este însoțit de un fond muzical plăcut. Arta poate reprezenta un efort pentru fiecare copil de a-și da seama că el vede lumea prin lentila propriei sale personalități și că poate deveni dirijorul propriei lumi închipuite, formată din linii, puncte, pete și culori.  

Din echipa de proiect fac parte un număr de 26 de profesori de arte plastice și muzică din județele Galați și Ilfov, după cum urmează: prof. Mihai Elena Mădălina, prof. Petrea Răzvan, prof. Neagu Paula, prof. Bizău Oana, prof. Crăciun Anda, prof. Dr. Frențescu Iulia Elena, prof. Popov Laura, prof. Cristea Sînziana, prof. Constandache Andreea, prof. Brumar Mihaela, prof. Popa Simona Mihaela, prof. Vădeanu Sorina, prof. Fotin Simona, prof. Anton Marcela, prof. Dănilă Cătălin, prof. Anghel Monica, prof. Marin Anita, prof. Buzoianu Simona, prof. Stan Marian, prof. Petre George Cătălin, prof. Petre Viorica, prof. Petre Gheorghe, prof. Radu Camelia.  

 

Prof. Bizău Oana  

Prof. Lefter Adriana Silvica 

 

 

You cannot copy content of this page