Pensiile cresc cu 12,5% de la 1 ianuarie. Ajutoare pentru pensii sub 3.000 de lei

 

În ședința Coaliției de guvernare desfășurată ieri, 21 noiembrie, s-a decis ca de la 1 ianuarie 2023 să crească punctul de pensie cu 12,5%. Măsurile adoptate de coaliția PNL – PSD – UDMR au fost anunțate de liderii celor trei partide. 

De două ori pe an se vor acorda ajutoare sociale pentru pensionarii cu pensiile mai mici de 3.000 de lei. Vor fi acordați câte 1.000 de lei pentru cei care au pensie sub 1.500 lei, câte 800 de lei pentru cei cu pensie sub 2.000 și câte 600 de lei pentru cei cu pensie sub 3.000 de lei. Astfel, un pensionar cu un venit sub 1.500 de lei va primi 500 de lei în ianuarie și 500 de lei în iunie. 

De asemenea, cei care au pensii de handicap vor primi a treisprezecea pensie. În plus, pensionarii cu pensii de până la 1.700 de lei vor primi carduri sociale în valoare de 250 de lei, o dată la două luni, pe tot parcursul anului 2023. Se va acorda un sprijin de 1.400 de lei în două tranșe semestriale ca ajutor la energie pentru pensionarii cu pensii de până la 2.000 de lei.  

Liberalii au transmis că ei au reușit să acopere astfel rata inflației de 15,8%. Creșterea punctului de pensie cu 12.5% a fost propunerea premierului Nicolae Ciucă. PSD a propus în cadrul coaliției o creștere de doar 11.9%. În urma acestor decizii, noua valoare a punctului de pensie va fi de 1.784 de lei. S 

Pensionarii cu pensii mici vor primi 1.000 de lei pentru pensiile până la 1.500 de lei, 800 de lei pentru pensiile între 1.501 și 2.000 lei și 600 de lei pentru pensiile între 2.001 și 3.000 de lei. Sumele vor fi împărţite în două tranşe care se vor acorda la începutul şi la jumătatea anului 2023.  

În cadrul ședinței de ieri s-a mai hotărât acordarea celei de-a treisprezecea indemnizații pentru persoanele cu handicap și actualizarea cu rata inflației a indemnizațiilor pentru veteranii și văduvele de război, începând cu 2018 de când au fost înghețate, creșterea fiind de aproximativ 30%. Tot de la 1 ianuarie 2023 alocațiile vor fi majorate cu rata inflației.