Aflat sub influența alcoolului s-a înfipt cu autoturismul într-un microbuz care transporta 10 persoane

 

Luni, 16 ianuarie 2023, în jurul orei 6:20, Secția 2 Poliție Rurală Smârdan a fost sesizată prin Serviciul Național Apel Unic de Urgență 112 cu privire la faptul că pe DJ251, în localitatea Cuza Vodă, a avut loc un eveniment rutier soldat cu pagube materiale. 

În urma verificărilor efectuate de polițiștii din cadrul Postului de Poliție Cuza Vodă s-a stabilit că un bărbat cu vârsta de 28 de ani, din comuna Borleși, județul Neamț, conducea un autoturism pe DJ 251, în localitatea Cuza Vodă, din direcția Pechea către comuna Slobozia Conachi. La un moment dat șoferul a pierdut controlul direcției de mers, a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune frontală cu un microbuz, care transporta 10 călători, condus regulamentar de un bărbat în vârstă de 50 de ani, din municipiul Galați. 

În urma coliziunii au rezultat pagube materiale la ambele autovehicule. La testarea alcoolscop a celor doi conducători auto rezultatul a fost pozitiv în cazul bărbatului de 28 de ani, fiind indicată valoarea de 0,75 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la spital, unde au fost prelevate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. 

Polițiștii au întocmit dosar penal pentru infracțiunea de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, transmite IPJ Galați.