Accident lângă Tecuci. Victimele au fost transportate la spital

 

Astăzi, 27 ianuarie 2023, în jurul orei 13, pe DN 24, Centura N-V a Tecuciului, s-a produs un accident rutier soldat cu rănirea a două persoane.  

În accident au fost implicate trei autovehicule, două autoturisme și o dubă, care au intrat în coliziune. La fața locului au intervenit o autospecială de la ISU, un echipaj SMURD, un echipaj de la Serviciul Județean de Ambulanță și Poliția Rutieră Galați. 

În urma impactului au fost răniți un tânăr în vârstă de 19 de ani și un copil de 2 ani. Ambii au primit îngrijiri medicale la fața locului, fiind apoi transportați la spital.  

La această oră polițiștii fac cercetări pentru a stabili împrejurările concrete în care s-a produs accidentul. 

 

Update:

Din cercetări a reieșit faptul că un tânăr cu vârsta de 19 ani, din comuna Tutova, județul Vaslui, conducea un autoturism pe drumul menționat având direcția de deplasare dinspre municipiul Bârlad către municipiul Focșani. La efectuarea unei manevre de depășire a unei autoutilitare, condusă de un bărbat de 45 de ani, din comuna Ghidigeni, județul Galați, a pătruns pe sensul opus de mers și a intrat în coliziune frontală cu un autoturism, condus regulamentar de un alt bărbat, cu vârsta de 33 de ani, din comuna Negrilești, județul Galați.  

În urma accidentului rutier a rezultat vătămarea corporală a unui număr de 3 persoane: conducătorul auto în vârstă de 33 de ani și un copil minor de 2 ani, aflat în autoturismul condus regulamentar, iar cea de-a treia persoană, pasager în autovehiculul angajat în depășire. Toate personale au fost transportate la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate. 

Conducătorii auto dețin permise de conducere valabile, iar la testarea alcoolscop rezultatul a fost negativ în toate cele trei cazuri. La testarea cu aparatul tip Drugtest Drager a tânărului de 19 ani au rezultat valori pozitive la consumul de canabis și cocaină, motiv pentru care a fost condus la spital unde i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii prezenței în organism a substanțelor psihoactive. 

A fost întocmit dosar penal pentru infracțiunile de vătămare corporală din culpă, respectiv, conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, se arată în comunicatul IPJ Galați. 

 

sursa foto: internet