Sărbătorirea Zilei Internaționale a Poeziei la Tecuci – FOTO

 

Casa de Cultură a municipiului Tecuci, în colaborare cu Primăria și Consiliul Local, Clubul Copiilor și Cenaclul literar „Calistrat Hogaș”, a organizat marți, 21 martie 2023, la Sala Studio, o festivitate pentru cinstirea cum se cuvine a Zilei Internaționale a Poeziei.  

După cum bine se știe, Ziua Internațională a Poeziei este sărbătorită pe 21 martie, declarată de UNESCO, începând cu anul 1999, drept o recunoaștere a faptului că oamenii de litere și de cultură, poeții și scriitorii din întreaga lume, și-au adus o contribuție remarcabilă la îmbogățirea culturii și spiritualității universale. Această zi, urmărește să susțină creația poetică, stabilirea unui dialog între poezie și alte genuri literare și ale creației precum și promovarea poeziei ca artă, dedicată oamenilor de diferite profesii. Accentul pe această zi, s-a pus la noi în țară mai ales după anul 2009, când au început să se organizeze numeroase manifestări dedicate Zilei Internaționale a Poeziei, sărbătorită fiind în numeroase așezări culturale, ligi culturale și, mai ales, cenacluri literare.  

 Manifestarea a fost deschisă de managerul Casei de Cultură, Cristian Gabriel Călugăru, care a început prin a spune „La mulți ani tuturor de Ziua Poeziei!”, informând publicul că pe lângă acest program s-a pregătit și o altă surpriză în Parcul Central, amânată deocamdată din cauza timpului nefavorabil, probabil pentru miercuri dimineață la ora 11. Vorbitorul continuă prin a stabili locul și rolul poeziei, amintind, printre alții, de marele poet patriot Grigore Vieru dar și de romanticul poet Vasile Alecsandri. Ne spune în continuare că „poezia, este de fapt, o frumoasă stare de spirit”. Continuă, menționând de farmecul poeziei, care, în general, nu are o definiție clară și distinctă. Ne amintește și ce a spus Aristotel despre poezie, subliniind faptul că „poezia nu este o știință exactă, ca matematica sau fizica” și încheie prin a aduce mulțumiri celor care l-au sprijinit în realizarea acestei manifestări, respectiv profesoarei Alexandra Manolache, poetei actrițe Monica Manole și poetului Dan Vîță, președinte al Cenaclului literar „Calistrat Hogaș”.  

Dan Vîță a vorbit despre poezie și poeți, amintind de Platon dar și de faptul că poezia era considerată „o abstracțiune” până a se stabili exact locul și rolul poetului. Se amintește faptul că poezia a avut și are în continuare mare nevoie de cititori. Vorbitorul amintește și de marele Victor Hugo după care pune clasica întrebare „Ce este poezia, ce sunt poeții?”. Încheie spunând că după ultimele statistici, în USR, astăzi se află circa 6.000 de scriitori și 3.000 de poeți.

Au intrat în continuare în scenă, elevii de la CNSH și CNCH, membri ai Grupului „Altița” al Casei de Cultură, de această dată pe post de recitatori, prezentând un frumos moment poetic pregătit de actrița poetă Monica Manole, pe textele unor mari poeți cum ar fi Nichita Stănescu, Leonida Lari, Adrian Păunescu și Ana Blandiana, în interpretarea elevilor Maria Bejan, Alexandra Ciobanu, Mihaela Crihană, Cătălina David, Angel Stănică, Bianca Tînjală, Bianca Țuchel și poeta Monica Manole. A fost un moment foarte reușit, oricum, ceva nou pe scena Sălii Studio și felicităm călduros pe actrița poetă Monica Manole pentru această frumoasă realizare.  

A fost apoi rândul micuților și talentaților pianiști de la Clubul Copiilor pregătiți cu multă dăruire de profesoara Alexandra Manolache, apărând pe scenă Daria Miron, Roman Andrei Filimon, Luca Dragomir, Georgiana Panaitiu, Alexandru Mihai și Delia Iancu care ne-au prezentat poeziile muzicii sau, poate, muzica poeziei.

 A revenit apoi în scenă poetul Dan Vîță care ni-l prezintă pe poetul Iancu Huzum, bibliotecar la Corod, membru al Cenaclului literar „Calistrat Hogaș” și pe care îl consideră un mare iubitor de carte, de valoare națională chiar. Iancu Huzum este prezent la numeroase manifestări și lansări de carte din țară, fiind beneficiarul unor lucrări unicat de excepție, multe din ele cu autografe ale autorilor. Acesta intră în scenă spunând „La mulți ani poeziei și poeților!” după care reproduce vorbele marelui poet Ioanid Romanescu „Poezia nu e a celor ce o fac, ea este a celor ce o folosesc”. Ne amintește în continuare că „O țară care nu-și prețuiește poeții este sortită să stea la coada tuturor națiunilor”. Ne prezintă mai multe cărți, în special cele ale Editurii „Cartea Românească” și ne expune o carte a lui Ioanid Romanescu cu autograful acestuia. Ne prezintă cartea „Înnebunesc și îmi pare rău”, după care ne vorbește de poeta Ana Dragu, pe care o consideră „o poetă care face cât o instituție”. Ne prezintă o carte de Ioana Nicolae, soția lui Mircea Cărtărescu după care ne vorbește și de poetul Constantin Nisipeanu și se oprește la volumul „Insomnia dragonului” de Dumitru Popescu – Dumnezeu dar și la poetul Lucian Vasilescu cu al lui volum „Confort doi îmbunătățit” și încheie prin a ne citi lucrarea „Cartofi versus poezie”. 

A fost în continuare prezentat poetul Cristian Pohrib, director al postului Radio Tecuci, un vechi membru al Cenaclului literar tecucean și care în anul 1986 a obținut un important premiu la un concurs dedicat marelui poet Mihai Eminescu, având un debut foarte apreciat. Acesta a început prin a ne aminti de un mare poet patriot Nicolae Dabija, de la a cărui plecare dintre noi, la 12 martie, s-au împlinit doi ani. Cristian Pohrib ne vorbește de frumoasa Basarabia, de frații noștri de acolo și ne recită poezia „Țara mea de dincolo de Prut” de N. Dabija.  

 Următorul membru al Cenaclului literar tecucean care a urcat pe scenă a fost poeta Monica Manole cu recitarea poeziei „Va veni”. A urmat poetul Adrian Răcaru , redactor șef adj. al revistei „Tecuciul Literar-artistic” , care acum ne-a prezentat poeziile „Convenție” și „Închipuire”, ultima dedicată marelui poet Nichita Stănescu la împlinirea a 90 de ani de la naștere și 40 de când a plecat în altă lume.  

A urmat pictorul – poet Mircea Cojocaru care ne-a prezentat poezia „Mic poem pentru un poet” dedicată regretatului Dionisie Duma, decedat la 19 februarie 2018.

În continuare, poeta Mihaela Gudană a intrat pe scenă spunând „Felicit pe toți cei ce dintr-un pumn de litere construiesc catedrale de cuvinte!”. A recitat poeziile „Raiul îngeresc’” și „Coloana vieții”. A urmat un alt membru al cenaclului tecucean – poetul Săndel Stamate, membru al USR, menționând că activează la acest cenaclu de peste 50 de ani, atunci când director al Casei de Cultură era profesorul scriitor Ionel Necula. Amintește de marele Eminescu, zicând că „unui mare poet, îi este necesar și un public mare” făcând apel la tinerii de azi să iubească și mai mult poezia. Ne prezintă poeziile „Se scutură primăvara de iarnă” și „Lamentație surprinzătoare”. 

 A urmat poetul Tănase Dănăilă cu poezia „Du-te toamnă”, după care Mariana Enache, o altă membră a cenaclului și care a deținut și funcția de directoare a Casei de Cultură, a prezentat două poezii, una semnată de Victor Aciocărlănoaiei – intitulată „Romantică” și una de poetul Marian Malciu intitulată „Rugăciune în acrostih”.

Și oare cum se putea încheia mai frumos această activitate, decât cu poetul Dan Vîță revenit pe scenă și spunând memorabilele cuvinte ale marelui Ioanid Romanescu „Trăiască Poezia și marii visători!”.  

Publicul a asistat la o activitate reușită pentru care organizatorii merită toate felicitările!

 

Iancu  Aizic