Trei persoane transportate la spital în urma impactului dintre două autoturisme

 

Duminică, 7 mai 2023, în jurul orei 13:30, pe DN 26, în localitatea Tătarca, com. Tulucești, jud. Galați, a avut loc un eveniment rutier în urma căruia trei persoane au fost rănite. 

După efectuarea cercetării la fața locului, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Galați au stabilit că un tânăr cu vârsta de 21 de ani, din satul Tătarca, conducea un autoturism pe DN 26 în localitatea de domiciliu, având direcția de deplasare dinspre municipiului Galați către orașul Târgu Bujor. La schimbarea direcției de mers, când ar fi efectuat viraj la stânga, a fost lovit de un autoturism condus în aceeași direcție de deplasare de o femeie cu vârsta de 49 de ani din satul Foltești, județul Galați, angajată în depășirea acestuia. 

 În urma impactului ambele autoturisme au părăsit partea carosabilă, iar cel de-al doilea autovehicul a ricoșat și a lovit gardul unui imobil aflat în zona respectivă. A rezultat avarierea autovehiculelor și rănirea celor doi conducători auto, dar și a unei femei, cu vârsta de 50 de ani, aflată pe bancheta față dreapta în primul autoturism. 

A fost nevoie de intervenția echipajelor de la ISU Galați pentru descarcerarea tânărului de 21 de ani, rămas blocat în autoturismul pe care îl conducea. Toate cele trei victime au fost preluate și transportate la spital, în vederea acordării de îngrijiri și investigații medicale de specialitate.  

La fața locului a fost testată alcoolscop doar conducătoarea auto, rezultatul fiind negativ. La spital, ambilor conducători auto le-au fost prelevat mostre biologice de sânge pentru stabilirea alcoolemiei. 

Până la ridicarea pe platformă a autovehiculelor avariate s-a circulat alternativ și dirijat pe o singură bandă de circulație. A fost întocmit un dosar penal pentru infracțiunea de vătămare corporală din culpă, transmite IPJ Galați. 

 

 

You cannot copy content of this page