Sub influența drogurilor la volan

 

Astăzi, 17 mai 2023, la ora 3:45, polițiști din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Liești au oprit în trafic, pentru control, un autoturism care se deplasa pe DN 25, pe raza localității Liești, și care era condus de un tânăr, cu vârsta de 20 de ani, din comuna Ivești.  

Tânărul, deținător de permis de conducere valabil, a prezentat documentele solicitate de către polițiști. Întrucât avea un comportament suspect, s-a procedat la testarea privind consumul de droguri. 

Aparatul Drugtest a indicat o valoarea pozitivă la substanța metamfetamină, motiv pentru care, conducătorul auto a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre biologice, în vederea stabilirii prezenței substanțelor psihoactive în organism. 

A fost întocmit dosar penal pentru infracțiunea de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, transmite IPJ Galați.