Un grup din Asociația Pensionarilor Tecuci, condus de președinta Sevastița – Nuța Donici, a programat astăzi, 18 mai, la orele amiezii o activitate la Biserica Adormirea Maicii Domnului pentru slujbe de pomenire.
Astfel, organizați cu tot ceea ce le trebuie pentru comemorarea colegilor pensionați care au decedat cât și o slujbă de vii, preotul Petru Ojog a oficiat cele două slujbe, acum cu o săptămână înaintea sărbătorii de Înălțarea Domnului.
După salutul preotului -Hristos a Înviat!- preotul Ojog a ținut să facă o slujbă de mulțumire „în primul rând pentru binefacerile pe care cu toții le-am primit de la bunul Dumnezeu în viața noastră” adăugând mulțumirii și câteva rugăciuni pentru cei care sunt bolnavi, din rândurile pensionarilor și familiile acestora. A urmat rugăciunea – slujba de pomenire pentru cei adormiți, sfințirea colivei de vii pentru toți pensionarii din Asociație și la final agapa.
Părintele a vorbit despre lumină, despre Hristos, iar mulțimii prezente le-a spus „Dumneavoastră, trecuți prin multe încercări de-a lungul vieții, v-a ajutat bunul Dumnezeu să fiți lumină pentru cei mai tineri, pentru nepoții dv., pentru cei din jurul dv. Cartea pe care o folosesc astăzi nu a fost folosită până acum, fiind de curând scoasă din atelierul mănăstirii unde se odihnește cel care a spus «Moldova nu e a mea, și nici a voastră, ci a urmașilor, urmașilor voștri», Cartea din care slujesc este legată la atelierele mănăstirii Putna. Am adus-o pentru că vreau să înțelegeți că ceea ce facem nu trebuie făcut pentru noi, ci pentru cei care vin din urma noastră: copii, prieteni, nepoți, cei pe care i-am evocat. Pentru un creștin nu e bine să se gândească doar la el, ci la cei care vor veni după”.
Au fost aduse mulțumiri pensionarilor pentru organizare și, la rândul lor, aceștia au primit adevărate povețe.