Luni, 22 mai 2023, Teatrul „Victor Ion Popa” din Bârlad a prezentat pe scena Sălii de spectacole „Ion Petrovici” Tecuci o piesă care ar trebui în primul rând să fie văzută de toți elevii, în special de cei din liceele și colegiile tecucene. Piesa prezentată acum, intitulată „Fluturii sunt liberi” este o adevărată poveste de dragoste care demonstrează încă odată faptul că iubirea poate trece peste orice obstacol care stă în calea îndrăgostiților.
Este vorba de voință, dragoste, riscuri, idealuri, dar și dezamăgiri. Facem aici cunoștință cu o mamă care are dorința de a da drumul puiului, care încearcă să zboare liber, dar fără să-și frângă aripile, chiar dacă puiul este totuși un băiat de 21 de ani.
Piesa de față este cea mai cunoscută lucrare a autorului Leonard Gershe (1922-2002), scrisă în anul 1969 și prezentată pe Broadway în trei stagiuni ce au conținut 1.100 de spectacole, lucru care, considerăm noi, că spune absolut totul.
Eroii principali sunt doi adolescenți, fată și băiat, crescuți în medii diferite. Băiatul, Don, nevăzător, dar cu un suflet mare, chiar un adevărat conservator și fata, Jill, o persoană libertină, provenită dintr-o familie dezorganizată unde mama a avut patru căsnicii iar ea, o fată de 19 ani, a fost căsătorită la 16 ani doar pentru șase zile, acum dorind mereu să zboare și să fie liberă precum fluturii. Don, tânărul orb, acum îndrăgostit, ne spune că și-a depășit condiția și se descurcă cum poate, cu un baston în mână, știind unde sunt toate lucrurile, iar când iese afară la cumpărături știe magazinele după numărul de pași pe care îi străbate. „Sunt orb”, spune el, „dar nu mă deosebesc cu nimic de ceilalți. Nimeni nu este orb. Orb este doar acel care nu vrea să vadă”.
Fata se îndrăgostește cu adevărat de Don și acesta își pune cu drag și sinceritate sufletul în palma ei, dar fata pleacă la un concurs de ocupare a unui rol la un teatru și se îndrăgostește de încrezutul regizor care îi promite un rol secundar într-o piesă, care are chiar și un nume ciudat „Întâmplă-se altora!”. Mama lui Don, doamna Baker, nu poate fi de acord cu această dragoste a unicului ei băiat și încearcă să-l despartă de această fată explicând faptul că ei sunt totuși ființe complet diferite, chiar dacă uneori extremitățile se mai și atrag. Așa avem în față o dragoste cu zâmbete, fericire, dar și tristețe.
Distinsul critic, teatrolog și doctor în Teatru și Arta spectacolelor, fost secretar literar la Teatrul Mic din București, unde s-a jucat și această piesă, spunea într-o cronică: „˂Fluturii sunt liberi˃ este un spectacol frumos. Este un spectacol care îți da voie să iei o pauză din alergare și să te gândești dacă nu cumva nu e nevoie să tot alergi după ce ți-ai strigat libertatea. Poate e timpul să închizi ochii și să-ți revezi libertatea din interiorul pleoapelor și apoi să poți zbura. Piesa nu e doar una pentru tineri ci pentru oricine simte nevoia de un aer proaspăt și curat în teatru!”.
Textul, așa cum am mai spus, aparține scriitorului Leonard Gershe cu traducerea lui N. Nicoară. Actori au fost: Bogdan Manolache – Don, Diana Hatmanu – Jill, Petronela Ene – Dna Baker și G. Sobolevschi – Ralph. Regia artistică a fost semnată de Ștefan Alexiu, Grafica – Irina Miclaus și costume – Iuliana Maftei.
O piesă foarte bună, foarte bine jucată și încă o dovadă a profesionalismului de care dă dovadă Teatrul „Victor Ion Popa” din Bârlad. Felicitări întregului colectiv din orașul vecin și prieten!
Iancu Aizic