Două autoturisme au ajuns în șanț după o pătrundere pe contrasens. Victime transportate la spital

 

Vineri, 30 iunie 2023, în jurul orei 19, pe DN 25, în localitatea Barcea din județul Galați s-a produs un eveniment rutier soldat cu rănirea a două persoane. 

Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Galați au stabilit faptul că un bărbat de 28 de ani, din comuna Viziru, județul Brăila, conducea un autoturism pe DN 25, dinspre Tecuci către Galați. În interiorul localității Barcea, șoferul ar fi desfășurat alte activități de natură a-i distrage atenția de la condus și a pătruns pe sensul opus de mers unde a intrat în coliziune cu un alt autoturism care era condus regulamentar de un bărbat de 67 de ani, din comuna Ivești. 

În urma impactului ambele autovehicule au fost proiectate în șanțul de pe marginea arterei rutiere, pe sensul de mers Tecuci – Galați. Au fost rănite două persoane din autoturismul care a pătruns pe sensul opus de mers, conducătorul auto și o tânără de 24 de ani, din Craiova, pasageră, care au fost preluați și transportați la spital de echipajele de la ambulanță. 

La testarea alcoolscop rezultatul a fost negativ în ambele cazuri. Polițiștii au întocmit dosar penal pentru infracțiunea de vătămare corporală din culpă, se arată în comunicatul IPJ Galați. 

 

You cannot copy content of this page