Se redeschide traficul pe Gheorghe Petrașcu

 

În această după-amiază se redeschide traficul auto pe strada Gheorghe Petrașcu, la nivel cu calea ferată, în zona Gării de Nord. 

În perioada 24 iulie – 9 august 2023 aici au fost executate lucrări de întreținere a suprastructurii CF care să asigure planeitatea și racordarea dintre carosabilul rutier și sistemul elastic ale pasajului. 

 „Am reușit să punem la punct câteva detalii tehnice în ceea ce privește preluarea de ape pluviale pentru că pe sub noi, în stânga și în dreapta, trec coloane de ape pluviale”, a declarat primarul Lucian Costin. 

În intervenția sa, primarul tecucean însoțit de reprezentantul constructorului a mai adăugat că s-a făcut și trecerea pietonală pentru pistele de biciclete ce vor urma să fie realizate prin PNRR.

Alte amănunte regăsiți în înregistrarea video.