Armă furată descoperită la domiciliul unui bărbat arestat – VIDEO

 

Miercuri, 30 august 2023, polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Galați, cu sprijinul polițiștilor Serviciului Criminalistic Galați, au pus în executare un mandat de percheziție domiciliară, pe raza municipiului Brăila, la adresa de domiciliu a unui bărbat în vârstă de 25 de ani. Bărbatul se află în prezent încarcerat în Penitenciarul Galați, fiind sub măsura arestării preventive, într-o altă cauză penală, privind săvârșirea mai multor infracțiuni de furt din societăți comerciale, băști și autovehicule.

În urma percheziției domiciliare a fost descoperită, într-o boxă din interiorul imobilului, o armă de vânătoare letală, calibrul 16 mm și două cartușe aferente acesteia.

 Arma, care era deținută fără drept, a fost ridicată de polițiști, în vederea continuării cercetărilor în dosarul penal întocmit pentru infracțiunea de nerespectarea regimului armelor și al munițiilor. Din verificările preliminare efectuate în bazele de date s-a stabilit faptul că această armă ar fi fost furată din Croația, în anul 2018.

În cursul zilei de astăzi, 31 august 2023, persoana în cauză va fi prezentată Parchetului de pe lângă Judecătoria Galați, în vederea dispunerii unei măsuri preventive, transmite IPJ Galați.