Ultima manifestare artistică dedicată zilelor Municipiului Tecuci s-a derulat duminică, 17 septembrie 2023, în centrul orașului. Strada Republicii a fost împânzită cu bunătăți pentru toate gusturile, tarabele instalate având atât produse pentru consum cât și la expoziție. Evenimentul a fost organizat de Primăria Tecuci, Consiliul Local, Casa de Cultură, cu ajutorul sponsorilor tecuceni: Artesana, Contec Foods – Olympia, MTC Construct, Transfero, Pizza cu gust, Revival, Kligor, Agroland.
Prezentator al artiștilor care au evoluat pe scenă a fost Ionuț Ungureanu, solist al trupei Provincialii.
Au fost invitate să interpreteze, pentru început, tinere talente locale: Alexandra Damian, Roxana Dănceanu, Nikolas Ghiorghiu, Daria Hîncu, Alesia Munteanu, Sara Mihai, Raluca Alexe, Alexandra Zaharia, Georgiana Panaitiu. Acestora li s-au alăturat Claudiu Vișan, dar și Nicu Grigoraș – administrator Pizza cu Gust Tecuci, care a interpretat un cântec în aplauzele publicului.
Primii invitați speciali au fost membrii trupei Damian & Brothers, cu un recital de excepție. Despre Damian Drăghici știm că este artistul care cântă la mai multe instrumente muzicale, fiind compozitor, producător muzical, cu peste 20 albume solo, interpretând diferite stiluri muzicale, folclor, pop instrumental, new age, world music, muzică jazz și la nai. Stilul abordat aseară de renumita trupă a fost o combinație de melodii vechi reorchestrate, pe placul tuturor, iar la final naiul artistului a făcut ca populația prezentă să-și țină respirația.
A urmat interpreta Anna Lesko cu dansatoarele, apoi trupa Provincialii cu cântece de petrecere și voie bună.
Artista Elena Gheorghe a încheiat spectacolul, având în repertoriu atât melodii românești cât și machedonene, cei prezenți fredonând la unison cunoscutele șlagăre.
Manifestările artistice din centrul urbei dedicate Tecuciului s-au încheiat, dar activitățile vor continua și în această săptămână. Zilele Tecuciului continuă cu premierea cuplurilor care au împlinit 50 de ani de căsătorie și cu Gala Excelenței Tecucene.
La mulți ani, Tecuci, la 588 de ani de atestare documentară! La mulți ani tecuceni, oriunde vă aflați!