Simpozion național dedicat profesorului dr. Dimitrie Negru la Ateneul tecucean – FOTO

 

Continuând seria de manifestări cultural – artistice și științifice care se desfășoară la Ateneul Fundației Pelin, sâmbătă, 30 septembrie 2023, s-a  organizat un Simpozion Național dedicat renumitului prof. doctor Dimitrie Negru, întemeietorul școlii românești de radiologie. Această manifestare s-a completat cu lansarea cărții „Scurtă istorie a imagisticii, la 140 de ani de la nașterea întemeietorului ei în România” – autor fiind prof. dr. Alexandru Ștefan V. Dimitrescu. 

Manifestarea a fost deschisă, ca de obicei, de gazda Ateneului – Doru Eugen Pelin, cel care, după ce a mulțumit invitaților prezenți la acest eveniment, a dat citire mesajului profesorului universitar dr. Sorin Dudea adresat inițiatorului acestei acțiuni, Alexandru Ștefan V. Dimitrescu. Se începe spunând – Doresc sincer să vă felicit  pentru inițiativa de a-l celebra pe prof. dr. Dimitrie Negru, un gest de rar altruism, dispărut în vremurile noastre. Se amintește în continuare de faptul că, în anul 1919, se înființează prima catedră de radiologie din România la Cluj iar la conducerea clinicii și a catedrei este numit prof. dr. Dimitrie Negru. Autorul mesajului regretă în final că nu poate fi prezent la acest eveniment dar îl felicită călduros pe dr. Dimitrescu pentru această inițiativă. 

 În continuare, sunt prezentați invitații și primul care a luat cuvântul a fost profesorul dr. Radu Dop, absolvent al Facultății de medicină Carol Davila din București, director al Spitalului clinic de urgență din București, fost ministru adjunct al Sănătății și chiar ministru în anul 1990. Din anul 2014, este cercetător în Grupul Institutului de Științe spațiale de la Măgurele. Acesta ne spune că a auzit cuvinte bune despre Tecuci știind că această localitate are adevărați oameni de cultură și de aici și împrejurimi au plecat 18 academicieni. Se oprește apoi la activitatea prof. dr. Dimitrie Negru, pionierul radiologiei, o știință ce primează imaginei și imagisticei. Consideră radiologia o combinație între violet și roșu. Ne vorbește în continuare de începuturile tomografiei și despre studierea bolilor bronho-pulmonare. Să nu uităm că doctorul Negru a înființat  prima facultate de radiologie la Cluj și apoi la Iași dar a contribuit și la apariția  școlilor de pregătire de asistenți radiologi. Menționează că doctorul Negru era și un mare iubitor de fizică și matematică și a făcut cu adevărat cinste Medicinei Românești. 

În continuare, a luat cuvântul  doctor Ioana Raluca Groza, de la Universitatea din California. Aceasta începe precizând că este verișoară cu ing. Alexandru Dimitrescu și se simte cu adevărat onorată de faptul că se află la Tecuci pentru a participa la acest eveniment: „De aceea, apreciez enorm ce a realizat Alexandru și îl felicit pentru acest lucru. Din calitatea mea de profesor în tehnologia și rezistența materialelor apreciez și mult realizarea cărții. Mulțumesc tuturor celor prezenți acum aici și doresc ca și tinerii de azi să se aplece spre aceste realizări, să le cunoască și să se mândrească cu ele”. 

 A urmat doctor Richard Constantinescu de la Universitatea de Medicină și Farmacie Gr. T. Popa din Iași, absolvent al CNCH din Tecuci, având multe legături cu Tecuciul. Spune că este foarte bucuros de câte ori revine la Tecuci, și că a contribuit la legarea orașelor Tecuci și Bârlad prin bogata activitate depusă alături de regretatul doctor Teodorescu, un mare iubitor de cultură. Doctorul Constantinescu amintește și de alți doctori ce au legături cu Tecuciul, amintind de doctor Dimitrie Mihail, un alt medic oftalmolog tecucean, chiar doctor Gr. T. Popa – al cărui nume îl poartă Facultatea de medicină din Iași, a făcut armata la Tecuci. Mai amintește și de doctor Ștefănescu – Galați, tot cu legături strânse cu Tecuciul. Se oprește apoi la activitatea doctorului Dimitrie Negru vorbindu-ne și de activitatea lui politică ca membru al Partidului Național Liberal. Apoi ne amintește de perioada în care doctorul Negru a studiat la Viena și Paris. Se oprește la legătura dintre sănătate și cultură spunând că – Omul care nu este implicat și în viața culturală este considerat pe jumătate paralizat. Prin radiologie omul a reușit să-și cunoască și mai bine organismul propriu. Ne amintește și de un alt tecucean, fost medic în primul război mondial. Referitor la legătură dintre medicină și radiologie, doctorul Constantinescu consideră organismul uman ca – O republică celulară. În final, acesta mulțumește organizatorilor pentru modul cum a pregătit și organizat evenimentul. 

A luat apoi cuvântul prof. ing. Alexandru Ștefan V. Dimitrescu care începe prin a se referi la efortul depus pentru realizarea acestei cărți „Scurtă istorie a imagisticii – la 140 de ani de la nașterea întemeietorului ei în România”, carte pentru care a fost necesar un mare volum de studiu. Amintește de cărțile în care sunt enumerate valorile tecucene, respectiv cele realizate de profesorii V. Ghica, Ionel Necula sau mai nou cercetătorul în istoria locală Daniel Bradea, remarcând faptul că acest nume – doctor Negru – nu prea a apărut. Continuă,  spunând că Dimitrie Negru era și un mare iubitor de muzică, l-a cunoscut personal pe marele Ionel Herlea, pe pianista renumită atunci Ecaterina Fotino și mai târziu, când soția doctorului Negru  a decedat în urmă unei boli profesionale, doctorul Negru s-a căsătorit cu pianista Ecaterina Fotino, făcându-i acesteia și un salon de muzică. 

 În continuare, a luat cuvântul un alt membru al familiei, prof. Lazăr Avram  urmat de  un alt membru al familiei, prof. dr. Dumitru Codiță, consilier al Asociației Române de drept Umanitar, acum stabilit la Ploiești. Acesta începe prin a glumi, deși îl cheamă Codiță, nu vrea să fie mereu cel din urmă. Ne spune cu mare mândrie că s-a născut la Tecucelul sec – Buciumeni și a rămas strâns legat de ținuturile natale și, printre altele, se oprește la vorbele  lui Mircea Snegur – Dacă printre marile preocupări ale existenței noastre mai regăsim și grijă pentru triumful adevărului istoric, înseamnă că nu ne-am  pierdut ca popor, că nu ni s-a stins dragostea de  neam, că nu ne-am desprins de rădăcinile strămoșești.  Și astfel, distinsul Dumitru Codiță, în prezent, a pregătit Emblema satului Tecucelul Sec și luptă pentru transformarea acesteia în realitate. Până atunci, a instituit și a acordat – Diplome pentru implicarea deosebită în cunoașterea și promovarea istoriei și personalităților satului Tecucelul Sec – următorilor: Prof. dr. Radu Dop, Dr. Ioana Raluca Groza, Dr. Richard Constantinescu, Doru Eugen Pelin, preot Vivian Radu din satul Tecucelul Sec, Tiberiu Jalbă, Ștefan Andronache, Paul Voicu, Daniel Dojan, Ionel Necula, Cristian Gabriel Călugăru, Daniel Bradea și altor membri ai familiei Dimitrescu care și-au adus contribuția la promovarea acestei așezări.

A urmat sesiunea de autografe pe cărțile pe care autorul le-a distribuit gratuit tuturor celor prezenți și apoi o agapă pentru toți participanții, oferită de familia Dimitrescu la un restaurant tecucean. 

  

Cea de a doua zi a Simpozionului Național dedicat prof. doctor Dimitrie Negru, duminică 1 octombrie 2023, a început cu deplasarea la locuința familiei Dimitrescu din Buciumeni, unde gazda a fost prof. dr. Alexandru Dimitrescu, membru de bază al familiei din care, printre alții, au făcut parte Natalia Negru și Dimitrie Negru. 

La intrarea în curte se remarca frumosul bust al doctorului Dimitrie Negru, realizat de sculptorul Relu Angheluță, din Buciumeni, artist plastic bine cunoscut în zona județului Galați și nu numai. Aflăm că locuința pe care acum o vizităm datează din anul 1867, cunoscută drept – Casa preotului Toma Dimitrescu, cel care a avut 8 copii și care, printre altele, a avut o contribuție deosebită și la construcția bisericii din Buciumeni. Aflăm apoi că din cei 8 copii patru au terminat diferite facultăți. Această frumoasă locuință, la data de 23 decembrie 1950, a intrat în posesia statului și aici, printre altele, a fost cândva și Sediul Zootehniei comunale și apoi, maternitatea comunei.

 Abia în anul 1999, după mai multe procese, clădirea a fost restituită celor în drept, familiei Dimitrescu. Distinsul Alexandru Dimitrescu ne povestește de momentul nunții dintre Natalia Negru și St. O. Iosif care a avut loc aici, care a ținut trei zile și la care, atunci, pe data de 21.07.1904, alături de marile personalități ale vremii, Nicolae Iorga și Mihail Sadoveanu, au mai fost prezenți I.A. Basarabescu, Ilarie Chendi, V.I. Popa, dar și alți oameni de cultură. Aflăm apoi că statuia din față intrării în curte a fost construită inițial  în anul 1964 și renovată și reamenajată recent chiar de către Alexandru Dimitrescu. Admirăm numeroase fotografii de familie și aflăm apoi că foarte multe din tablouri sunt realizate de membrii familiei, care au avut, toți, talent la pictură. Urmărim prin încăperi obiecte de peste o sută de ani, toate aranjate foarte frumos și care, parcă, așteaptă să fie folosite. Am remarcat cum gazda a folosit și speculat, cum se spune, fiecare locușor, pentru a avea în față cât mai multe exponate. Nu putem să nu remarcăm preșurile de pe jos, cu frumoase țesături țărănești, așa cum se purtau în acele  vremuri, specifice zonei în care ne aflăm. Ne sunt în continuare prezentate date interesante despre familia Dumitru Laza, adevăratul nume al Dimitreștilor. Vizităm toate camerele și gazda ne arată și locul în care dânsul lucrează în prezent, arătându-ne calculatorul și laptopul. Gazda se mândrește cu faptul că multe din lucrările de aici, au fost realizate chiar de mâinile lui.

Suntem apoi invitați în grădina din jurul casei și ne oprim la foișorul construit tot de gazdă în urmă cu trei ani. Suntem invitați la masă și întrebați dacă vrem țuică de anul trecut sau de acum 10 ani, vin roșu sau alb, cu mențiunea că majoritatea produselor și legumelor ce le vom servi sunt din această curte. Grătarul a intrat și el în folosință și noi nu putem decât să mulțumim pentru tot efortul depus de familia Zara – Dimitrescu în organizarea acestui reușit simpozion. 

 

Iancu Aizic