Un public cât se poate de numeros, care a umplut chiar Sala Studio a Casei de Cultură a municipiului Tecuci, a ținut să fie prezent joi, 5 octombrie 2023, la o nouă lansare de carte a scriitorului tecucean Tănase Dănăilă. Este vorba de cartea „Aspirații transparente” apărută în anul 2023 la Editura Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România.
Deschizând evenimentul, poetul Dan Vîță, președinte al Cenaclului literar „Calistrat Hogaș” din Tecuci începe prin a spune „Bun venit” participanților la această acțiune, în zi de 5 octombrie, o zi cu mai multe semnificații.
În primul rând, astăzi a fost desemnat câștigătorul Premiului Nobel pentru literatură pe anul 2023, care a revenit scriitorului norvegian Jon Fosse, unul dintre cei mai jucați dramaturgi din lume. Apoi, azi, 5 octombrie, este și Ziua Mondială a Educației, cunoscută și ca Ziua Internațională a Profesorului și cu această ocazie le mulțumim celor ce ne-au educat și continuă să o facă.
Și acum, pentru că e joi, este și ziua de Cenaclu, ziua când se întâlnesc în orașul nostru, aici, la Casa de Cultură, membrii Cenaclului literar „Calistrat Hogaș”. Și cu acest prilej, unul din acești membri, scriitorul Tănase Dănăilă își lansează nouă carte „Aspirații transparente”. Este o carte care sunt sigur că va fi bine primită în lumea literară tecuceană, și nu numai.
Dar pentru început, continuă vorbitorul, să intrăm puțin în lumea muzicii și să-l ascultăm pe profesorul cantautor Marin Oanea, invitat de noi în această zi pentru a ne prezenta câteva piese din repertoriul lui. Prima piesă a fost „De-aș avea” – pe versurile marelui poet Mihai Eminescu. A urmat o piesă dedicată dascălilor, amintindu-ne că dânsul a fost, este și va fi mereu un om impătimit de cuvânt. Din piesă, am reținut frumoasele îndemnuri „Nu uitați să trăiți / Nu uitați să iubiți / Să ne bucurăm cu toți / De copii și nepoți!”. Ultima piesă prezentată s-a intitulat „Punct fără iubire”.
Revenit la microfon, poetul Dan Vîță vorbește despre critica de întâmpinare și critica academică. Despre carte, a fost invitat să vorbească unul din cei doi invitați speciali ai acestei lansări – poetul, scriitorul, editorul și conducător de editură, Petre Rău. Acesta începe prin a ne spune că Tecuciul este pentru el urbea natală unde revine cu cea mai mare plăcere, fiind absolvent al fostului Liceu nr. 1, azi CNSH. Despre carte, am să încep prin a spune că sunt vechi prieten cu autorul, l-am urmărit cu mare atenție în tot ce a scris și o face cu mult curaj, subtilitate și, mai ales, responsabilitate. Referitor la ce a spus colegul Dan Vîță despre critică, trebuie să acceptăm faptul că această nu mai e nici pe departe ce a fost ea în trecut. Tănase Dănăilă e binecunoscut în presa tecuceană, lăsând urme literare pe unde a trecut. În această nouă carte găsim 40 de scriitori și 68 de cronici literare. Intervine poetul Dan Vîță menționând faptul că această carte a apărut la Editura UZPR, autorul fiind membru al acestei uniuni. Să nu uităm nici faptul că autorul a fost un colaborator al Ziarului Observator T, cel mai longeviv ziar tecucean, care a apărut timp de 17 ani trecând de 700 de numere, cu apariții săptămânale cu mare regularitate.
În continuare, a luat cuvântul poetul, scriitorul și criticul literar A.G. Secară, cel care a realizat și prefața acestei cărți. Pentru început, acesta dorește să motiveze „De ce iubește Tecuciul” răspunsul fiind că aici a copilărit, mai ales în vacanțe, atras fiind de bucuriile Bâlciului tecucean. Ne aduce salutul din partea Bibliotecii „V.A. Urechia”, unde activează, dar și al Consilului Județean Galați. Apreciază întreaga activitate a scriitorului Tănase Dănăilă spunând că acesta, prin scrierile lui, aduce în fața noastră liniștea, lumina și adevărul, toate însoțite de o tainică smerenie. Intervine iar poetul Dan Vîță, țînând să ne precizeze că termenul „Critică” vine de la cuvântul „a tăia”.
A.G. Secară continuă prin a spune că multe din persoanele recenzate sunt prieteni ai lui de o viață și acum, autorul a reușit să-i citească – cu inima și să îngenuncheze în față frumosului. În continuare, ne spune că dacă în primele două capitole găsim cronici, în ultimul capitol, suntem pătrunși de o mare tristețe penntru că aici găsim materiale dedicate celor ce au plecat în altă lume. Peentru tot ce a realizat până acum, îl felicită pe autor.
A luat cuvântul scriitorul Vasile Ghica, spunând că Tase este un vechi membru al Cenaclului literar tecucean, încă de pe vreme când cenaclul era condus cu mult devotament de regretatul poet Dionisie Duma. Privind în sală, referitor la Cenaclu, scriitorul Vasile Ghica o remarcă, alături de alți membri ai cenaclului, pe poeta Mihaela Gudană, cea care recent a obținut Marele premiu la Festivalul de poezie „Adrian Păunescu” de la Craiova.
Pe Tase Dănăilă, continuă scriitorul Ghica, îl știu și de pe vremea când era colaborator la Ziarul Observator T. S-a remarcat și prin reușitele interviuri realizate, remarcând la el seriozitate și puritate expresivă. Deși nu este absolvent al facultății de filologie, s-a remarcat prin alte calități literare, stăpânind bine expresia literară. Lucrările lui sunt caracterizate de un sincer lirism, împletit cu mult subiectivism care fac legătură între autor și opera lui. Să nu uităm că Tase are aplecări și spre poezie, spre aceea „regină a literaturii”.
În continuare a luat cuvântul profesorul Virgil Pavel, care spune că, deși vine din lumea matematicii, a fost atras în ultimul timp de lumea literară. Îl apreciază pe Tănase Dănăilă pentru tot ce a realizat până acum. Referitor la această carte, ne spune că multe din materiale sunt despre autori pe care el personal îi cunoaște și are numeroase volume ale acestora în biblioteca lui personală. Pe autor îl consideră „Un om al iubirii, al colegialității și al generozității. A fost lângă mine în multe momente grele ale vieții, mi-a oferit cu drag sprijnul și îl apreciez și pentru aceste lucruri. Citindu-i cartea devenim parcă mai bogați în cunoaștere. Îi mulțumesc pentru tot ce a făcut și îi urez și în continuare mult succes în tot ce face”.
A luat apoi cuvântul prof. ing. Alexandru Dimitrescu, descendent al familiei din care au făcut parte poeta Natalia Negru și renumitul doctor radiolog Dimitrie Negru. Apreciază cartea, conținutul ei și îl felicită călduros pe autor. A urmat scriitorul Constantin Oancă, cel care a analizat cu multă atenție cartea, felicitându-l pentru această nouă realizare.
Autorul cărții, Tănase Dănăilă, începe prin a aminti că astăzi este și Ziua Profesorului, amintind faptul că și soția, apreciata învățătoare Geta Dănăilă, i-a fost mereu aproape, fiind de fapt primul critic al lui, mulțumindu-i și pe această cale pentru ajutorul acordat. Ne vorbește apoi de „Ghiocel” de aceea micuță și curajoasă floare care, deși pare înclinată, reușește să iasă din zăpadă și să ne amintească faptul că primăvara va veni. Aceasta pentru că dorește ca și omul să se bucure mereu de viață și lumină. Ne vorbește în continuare de frumoasele cuvinte ale marelui Goethe „Să nu lăsăm nici o zi să treacă fără să facem ceva frumos!”. Eu, continuă vorbitorul, cred că noi, azi, am făcut aici ceva frumos! Vă consider, pe toți, prieteni ai mei și vă mulțumesc pentru faptul că ați fost acum alături de mine! Continuă prin a recita poezia „Decalog”. Ține să ne mai amintească faptul că a avut rugămintea să recenzeze și anumite cărți care, însă, i-au depășit puterea de înțelegere, exemplu find o carte a profesoarei Cristina Butnaru.
În final, a mai luat cuvântul o apropiată a familiei Dănăilă, asistenta medicală Magdalena Cornelia Pascu care a ținut să reamintească faptul că întotdeuna „În spatele unui bărbat puternic stă o femeie”. Și acum, această femeie se numește Geta Dănăilă.
O intervenție plăcută, dar și interesantă, a fost și cea a profesorului Gh. Moraru, apropiat de literatură și care dorește ca și tinerii să îndrăgească acest fenomen. Vine cu dorința și propunerea de a ceda din modesta lui pensie, o parte pentru a procura cărți pe care să le ofere tinerilor iubitori de acest fenomen. Un gest de mare eleganță!
În final, a urmat o sesiune de autografe oferite de autor cu multă dragoste.
Apreciem reușita acestei activități urând autorului mult succes în continuare!
Iancu Aizic