Programul Festivalului Național de Poezie „Costache Conachi” Tecuci 2023

 

Sub titulatura „Conachi. Moștenirea poetică”, vineri și sâmbătă, 27 și 28 octombrie 2023, se desfășoară a XXXI-a ediție a Festivalului Național de Poezie „Costache Conachi”. Festivalul este organizat de Casa de Cultură cu sprijinul Primăriei Tecuci și a Editurii Junimea Iași. 

Iubitorii de poezie vor avea astfel ocazia să cinstească memoria celui care a fost Costache Conachi, scriitor neînțeles de contemporani, dar a cărui operă a fost apreciată de generațiile care l-au succedat. 

Programul Festivalului Național de Poezie „Costache Conachi” Tecuci 2023  

Vineri, 27 octombrie, ora 17 – Foaierul Casei de Cultură 

– Film documentar „31 de ani de poezie” 

– Comunicări științifice, lansare de carte. Participă prof. Livia Iacob de la Universitatea „A.I. Cuza” Iași, scriitorul Viorel Dinescu din Galați și prof. Vladimir Radu din Tecuci 

– Concert de muzică veche românească susținut de Tupa Trei Parale. 

Sâmbătă, 28 octombrie, ora 10 – La bustul patronului spiritual al Festivalului, în Parcul „Al.I. Cuza” 

– Festivitatea de premiere – Debut – Editura Junimea Iași, Grupaj poezie 

– Momente artistice. 

Sunteți așteptați!