
Pericol nocturn pe străzile din Tecuci
Duminică, 5 noiembrie 2023, în jurul orei 1:40, polițiști din cadrul Biroului Rutier Tecuci au oprit, pentru control, un autoturism care circula pe strada 1 Decembrie 1918 din municipiu.
La volan se afla un bărbat în vârstă de 30 de ani din Tecuci. Conducătorul auto a fost testat atât pentru consumul de băuturi alcoolice, cât și pentru cel de substanțe psihoactive.
În primul caz, rezultatul a fost negativ, însă în cel de-al doilea caz au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive. Bărbatul a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise.
Polițiștii au întocmit dosar penal pentru infracțiunea de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, transmite IPJ Galați.


